~2 min lectură 0 comentarii

Guvernul amână până în 2014 plata unor drepturi obţinute de bugetari în instanţă

Redacția Ziarul de Bacău

Guvernul amână până în anul 2014 plata unor drepturi salariale obţinute de bugetari în instanţă, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de miercuri.

Astfel, drepturile obţinute prin titluri executorii până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă se eşalonează pe perioada 2012-2014.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, în anul 2012 se va plăti 34% din valoarea titlurilor executorii, iar în următorii doi ani câte 33%.

„Prin această decizie, Guvernul a amânat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute în favoarea personalului bugetar. Potrivit ordonanţei 71/2009, aceste drepturi urmau să fie plătite eşalonat începând cu anul 2010, pentru hotărârile devenite executorii până la sfârşitul anului 2009, şi începând cu 2011 cele devenite executorii până la finalul acestui an”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Noul act normativ va afecta angajaţii din autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se realizează integral din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetul fondurilor speciale, după caz.

De asemenea, noua OUG va eşalona plata drepturilor salariale obţinute în instanţă de angajaţii instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau integral din venituri proprii.

Cuantumul total al sumelor eşalonate la plată este de 2,163 de miliarde de lei, reprezentând 0,4% din produsul intern brut.

„În aceste condiţii, decizia Guvernului are scopul menţinerii echilibrelor bugetare şi respectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvern”, a precizat Ioana Muntean.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.