Producătorii agricoli din sectorul vegetal vor beneficia de subvenții cuprinse între 400 și 500 de lei pentru achiziționarea motorinei, semințelor și îngrășmintelor necesare înființării culturilor de grîu, rapiță și alte produse, în toamna acestui an. Suma totală alocată subvenționării motorinei și/sau biodieselului, semințelor certificate, pesticidelor și îngrășămintelor necesare culturilor din toamnă se ridică la 1,32 de miliarde de lei. Pentru un hectar de grîu va fi acordată o subvenție de 500 de lei, pentru un hectar de rapiță vor fi plătite 400 de lei, iar pentru alte culturi vor fi alocate 450 de lei. Sprijinul financiar va fi acordat pînă la 30 septembrie, prin atribuirea gratuită de bonuri valorice nominale, conform unei hotărîri aprobată de Guvern. Subvențiile vor fi acordate doar pentru culturile asigurate și lucrate cu tehnologii moderne. „Așteptăm precizările oficiale, pe linie instituțională, pentru a prelua solicitările din partea cultivatorilor – ne-a declarat directorul sucursalei Bacău a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bacău, Ioan Melinte -, după care care vom trece la eliberarea bonurilor valorice. Ceea ce este cert, acum, este că se condiționează acești bani de înființarea culturilor cu semințe certificate, respectiv de utilizarea tehnologiilor adecvate și asigurarea culturii. Producătorii agricoli trebuie să prezinte, pînă pe 15 ianuarie 2008, polițele de asigurare”. (Petru DONE)u a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bacău, Ioa
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.