Recurs la istorie

1840, an de cumpănă pentru morăritul băcăuan

Dumitru ZAHARIA

La 23 iunie 1842, comisul Gheorghe Mardare, stolnicul Alecu Nacu și vechilul tîrgoveților Ion Nicolae, după cercetarea îndelungată a documentelor dintre 1607 – 1836 privind proprietatea obștească a Bacăului , numeroase și atente deplasări la fața locului, din împuternicire domnească și a divanului Moldovei, au consemnat în „Jurnalul” întocmit atunci: Bistrița a curs „pe aceiași învechită matcă pînă anul trecut, 1840, cînd de către domnului logofătul Costachi Conta, proprietarul Fântânelelor, prin în adins săpată gîrlă pe moșia Gherăiești…au abătut dintr-însa cea mai multă parte în Bistrița de astăzi și încît aceiași rămășiță din a Bistriței apă prin acii necurmată curgere sîngură de sine și își arată pre a sa cea mai dinainte matcă”. Rezultă clar schimbarea cursului apei.
Munca de cercetare a documentelor și anchetele făcute la fața pămîntului au fost determinate de neînțelegerile asupra hotarelor dintre proprietatea tîrgoveților din Bacău și moșia Leiteni, luată, în anul 1607, de către domnul Moldovei din cea a Bacăului și dăruită Mănăstirii Precista, din „Satul Ocna”.
Extrasul din documentul scris la Bacău, în data de 23 iunie 1841, demonstrează cu claritate și precizie că proprietarul moșiei Fîntînele, în care era cuprins și satul Gherăiești, a efectuat lucrări pentru folosirea apei Bistriței în scopul creșterii producției de cereale, a transformării unor părți din moșie în grădini pentru cultivarea zarzavaturilor. Alte documente informează că marele boier moldovean a folosit debitul Bistriței la morile instalate pe proprietatea sa. în timpul respectiv, pe moșia Fîntînele, extinsă pe ambele maluri ale rîului, a fost amenajat și folosit podul umblător, pentru ușurarea circulației oamenilor și a bunurilor în ambele direcții
Veniturile realizate pe moșia Fîntînelelor prin folosirea debitului apei Bistriței a determinat dispariția întregului lanț de mori, realizat de-a lungul secolelor pe cursul unificat al pîrîelor Negel și Trebeș. în case era adus și o parte din debitul Bistriței. întregul debit curgea divizat prin vestul și nordul localității Bacău. Din aceste două canale principale au fost săpate gîrlele pentru instalarea morilor de apă cunoscute în zonă după secolele II și III din era creștină. Instalațiile folosite pînă în 1840, au permis întemeierea statului Moldova. Aprecierea scrisă de către Dimitrie Cantemir privind așezarea Bacăului pe o insulă a Bistriței a reprezentat o realitate seculară dacă nu una milenară. Acesta demonstrează capacitatea românilor de a folosi pentru ei forța naturii. Construcțiile realizate de Costachi Conta la Gherăiești au pus capăt funcționării de morărit străvechi. Locul acestuia a fost luat de morile realizate pe vadurile de la Bistrița, iar terenul pe care se află Bacăul și-a pierdut calitatea de „insulă” a rîului respectiv. mitrie Cantemir privind așezarea Bac

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!