Compania Blue Air deschide, din 15 decembrie, o cursă aeriană din Bacău spre Paris Beauvais, la prețuri începînd de la un euro pe segment plus taxe (dar la care locurile sînt limitate). Orarul de zbor pentru noua rută este miercurea și vinerea – de la ora 16,30 din Bacău, iar plecarea din Paris Beauvais la ora 11,30. Blue Air este o companie aeriană privată, construită după modelul „low-fares” (tarife accesibile), model care a apărut și s-a dezvoltat în Statele Unite ale Americii și, ulterior, în Europa de Vest. Compania operează, în prezent, de pe Aeroportul Internațional București-Băneasa. în cursul anului 2006, compania a transportat peste 443.000 de pasageri, avînd ca destinații Italia, Spania, Franța, Germania, Turcia, Belgia, Portugalia și Marea Britanie. Flota Blue Air este constituită din 4 aeronave moderne, BOEING 737, seriile 300, 400 și 500, cu capacități cuprinse între 123 și 167 de locuri, iar echipajul este format din piloți cu peste 10.000 de ore de zbor și însoțitori de bord calificați. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.