Avers & Revers

Creatorii de artă și paraziții creației artistice

Dan PERȘA

Deși cultura este creația scriitorilor, a compozitorilor, a filozofilor, a eseiștilor și criticilor literari, cînd vine vorba despre protecția culturii, banii se duc mai ales spre acele instituții care servesc cultură publicului larg. Creatorii nu sînt niciodată plătiți, deși ei sînt izvorul culturii. Nici instituțiile ca Institutul Cultural Român, nici Ministerul Culturii și Cultelor nu au programe care să vină în sprijinul creatorilor de cultură, pentru ca acestora să le rămînă timpul și libertatea pentru a crea. Abia pe ici pe colo, Uniunea Scriitorilor, COPYRO sau cate-o editură mai bine intenționată, oferă burse scriitorilor. Inconsistente și pe durate scurte, dar bine că măcar sînt. în domeniul sportiv, se pare că lucrurile au fost, pînă la urmă, înțelese. Nu se poate face performanță fără bani. Pînă și în vremea comunismului, cînd nu existau sportivi profesioniști oficial, sportivii erau angajați undeva unde mergeau doar ca să-și ridice salariul și întreg timpul îl alocau antrenamentelor. Ca să existe performanță în creația culturală, e nevoie de ceva asemănător. Cei talentați nu pot scrie cărți, nu pot compune muzică, nu pot aduna idei, după programul de slujbă. Cei mai mulți dintre oamenii talentați și care ar putea crea cultură, merg spre ziaristică ori spre alte domenii care să le asigure traiul zilnic. Desigur, nu e vorba că aceștia ar trebui să primească pomană. Dimpotrivă. în capitalismul dikensian ce domnește la noi, pentru că nimic nu e legiferat cum se cade, creatorii muncesc făcînd ei pomeni. Editorilor, ba chiar și acelor instituții ce servesc cultură publicului și care sînt și beneficiarele subvențiilor de la instituțiile specializate. însă chiar și aceste instituții specializate, pînă la urmă profită de pe urma creatorilor. De pildă, nominalizează cărți pentru a fi traduse și dau niște bani pentru asta, dar autorul tradus nu primește nici o lețcaie. Cum ar veni, s-au creat o sumedenie de instituții, de la institute culturale la edituri, de la cele de gestiune colectivă a drepturilor de autor la uniunile obștești, care, toate, manageriază creația culturală, adică ficțiunile, ideile, muzica, dramaturgia – ce ies din mintea creatorilor de cultură, iar acestora le oferă doar firmituri. Deși, de fapt, „manager” înseamnă „însoțitor”, instituțiile ce însoțesc cultura își arogă nu un procent din cîștigurile aduse de autori, ci iau totul și, pe deasupra, îi tratează pe creatori ca și cînd ei ar fi oamenii de la periferia societății. Mă întrebam într-o vreme de ce nu au apărut și la noi impresariate artistice. Ei bine, cum ar putea să apară, cînd aceste instituții ce au rolul de a servi cultura, exercită o presiune totală asupra creației culturale, prin absorția tuturor beneficiilor ei financiare. Un ins ce și-ar dori să facă impresariat, e nevoit s-o ia la goană, pentru că își dă seama că nu poate lupta să smulgă o părticică din bani și pentru autori. în întregime, creația culturală e „manageriată”, iar sistemul acesta e bine pus la punct. îndată ce un autor cere drepturi bănești din ceea ce creează, e catalogat drept un pierde-vară ce vrea de pomană. încît, pînă la urmă, instituțiile ce ar trebui să ajute la dezvoltarea culturii și promovarea ei, mai degrabă o parazitează. Și, parazitînd-o, distrug energiile creatoare. încît, în lipsa unui program care să ducă mijloace de trai spre creatori, ele fac programe prin care, cică, literatura românească s-ar putea impune în străinătate. Ori dacă ograda ta e în mizerie, cum poți impune ceva altora? Aceste instituții ce servesc cultura ar trebui să caute mai întîi să facă ordine în ograda noastră. Și atunci, creatorii vor putea face performanță și cultura noastră se va impune de la sine. Există în România sumedenie de talente artistice care se risipesc, de tineri creatori care au debutat excepțional, dar au fost nevoiți apoi să părăsească meditația artistică și desăvîrșirea calităților, pentru a face o muncă socială cu valoare îndoielnică, pentru a-și duce traiul. Instituțiile culturale parazitare profită de pe urma vitalității autorilor, atîta vreme cît ei, din pasiune și dăruire, renunță la viața lor personală pentru a crea. Cînd nevoia îi ajunge și lasă uneltele minții, nimeni nu-i întreabă de ce. Dimpotrivă, sînt felicitați că și-au găsit un mod onest de supraviețuire, canalizîndu-și energia spre te miri ce activități retribuite. Așa că la noi se face cultură la limita subzistenței fizice a creatorilor. Cît rezistă și cît impulsul de a crea e mai mare, ei creează. Cînd nu mai pot, își iau slujbe și părăsesc domeniul pentru care Dumnezeu le-a dat har. Și asta datorită acestui sistem instituțional pervers, bine pus la punct, care parazitează creația artistică.ortivi profesioniști oficial, sportivii erau angajați undeva unde mergeau doa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!