Trei adolescenți au fost prinși de o patrulă de poliție din Onești în noaptea de 5 spre 6 septembrie, în timp ce încercau să dea o lovitură la agenția Loteriei Naționale de pe strada Mărășești, din localitate. Cei trei, cu vîrste cuprinse între 12 și 16 ani, au fost surprinsși de patrula de ordine publică chiar în incinta agenției, după ce au declanșat semnalul de alarmă. Cum patrula se afla foarte aproape de locul faptei, polițiștilor le-a fost foarte ușor să pună mîna pe cei trei. Doi dintre adolescenți, de 12 și, respectiv, 16 ani, sînt frați, de loc din comuna Berzunți, în timp ce al treilea, de 15 ani, este din Onești. Polițiștii spun că puștanii au mai jefuit în aceeași noapte o frizerie, din care au furat diferite cosmetice. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.