FCM Bacău – Inter Gaz București
S-au scurs deja trei etape din campionatul Ligii a 2-a. FCM Bacău n-a reușit însă nici o victorie pînă acum. „Așteptăm prima victorie din acest sezon. Și la Tulcea, dar și acasă cu Forexul am fost foarte aproape de a obține toate cele trei puncte, însă, pînă la urmă, a trebuit să ne mulțumim doar cu un punct. Pentru disputa cu Inter Gaz, cuvîntul de ordine este victoria”, a declarat Cristi Popovici. în lipsa lui Muntianu, suspendat, tehnicianul băcăuan îl va trimite în teren pe Taban. Banu îi va lua locul lui Ghiuș iar Luncanu va fi trecut și el pe foaia de arbitraj în locul lui Huiban, convocat la naționala de juniori. „Vom juca în același sistem, 4-4-2, ca și pînă acum”, a mai adăugat antrenorul „galben-albaștrilor”. Adversara FCM-ului, Inter Gaz, e nou promovată în acest eșalon, însă în lot sunt destui fotbaliști cu experiență. Partida de pe „Municipal” va începe la ora 17.00 și va fi condusă de o brigadă de arbitri alcătuită din Gabriel Mocean (Cîmpia Turzii), Cătălin Oprișanu (Vaslui) și Cătălin Teodor (Brăila). Ca observator a fost desemnat Teofil Iordachi din Vaslui.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.