Laura HUIBAN
Patru locuri, în loc de cinci, saltele noi, mobilier abia scos din țiplă, geamuri termopan, încălzire centrală, așa arată, în cîteva cuvinte, o cameră din căminul mixt, proaspăt modernizat, al Universității Bacău. Investițiile care s-au făcut anul acesta în reabilitarea și modernizarea clădirii, 1.800.000 lei, oferiți de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, nu au afectat costul unui loc în cămin. Studenții înscriși la cursurile fără taxă vor plăti pentru cazarea în acest cămin 100 lei pe lună, iar cei admiși la cursurile cu taxă, 164 lei. Cazurile speciale, copiii unor cadre didactice sau studenții care provin din Centre de plasament, au de achitat lunar doar 45 lei. „N-am ținut cont că este un cămin modern, am calculat care sînt cheltuielile, pe lună, de student”, a declarat Gheorghe Pintilie, prorectorul Universității Bacău. Mai scump decît un loc în căminul nou este cel din căminul de fete, unde prețul unei luni de cazare ajunge, de persoană, între 110 (fără taxă) și 174 lei, dat fiind structura camerelor, cu grup sanitar atașat. Studenții bursieri din Republica Moldova, repartizați pentru căminul „Știința” al Universității Bacău, vor plăti între 90 și 154 lei pentru un loc. „Avem doar 40 de cazuri nesoluționate, însă din experiența anilor trecuți, în primele săptămîni, studenții din anii terminali se retrag și atunci vom rezolva toate solicitările”, a mai spus prorectorul Universității Bacău.
Șantier în reflux
Cu două zile înainte de debutul anului universitar, schelele domnesc încă în corpul B al Universității Bacău. Șantierul se retrage puțin cîte puțin, însă, și în urmă rămîne un altfel de spațiu. Vechea atmosferă, neprimitoare, a Universității s-a mai îndulcit. Sălile de clasă au fost recompartimentate și modernizate, tîmplăria a fost schimbată. Și spațiile adresate informării studenților au fost redimensionate. „Este o întîrziere nedorită, din cauza modului de organizare a licitațiilor”, a comentat prorectorul Pintilie. Conducerea Universității Bacău spune însă că instituția va fi pregătită luni să-și primească studenții.t, proaspăt modernizat, al Universității Bacău. Investiți
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.