FOTBAL – LIGA A 2-A: Sorin Ghiuș a marcat pe 1 octombrie 2007 un gol de povestit nepoților, strănepoților și apoi tot așa, din generație în generație. Era minutul al 56-lea al meciului dintre FCM Bacău și FC Brașov cînd Ghiuș a șutat în genul lui Ronaldinho, de la 30 de metri. Deși nu anunța mare pericol, execuția lui Sorin a surprins pe toată lumea, cel mai mult pe portarul brașovean Nae. După ce a parcurs traiectoria optimă, sub privirile nerăbdătoare sau nu ale tuturor, mingea a șters transversala pe interior, foarte aproape de vinclu, apoi s-a dus în terenul de țintă. O reușită de valoarea unei perle. Mai mult, extraordinara încercare a lui Ghiuș a coincis cu golul egalizator (2-2), ceea ce ar fi trebuit să însemne creșterea moralului echipei băcăuane și reflectarea acesteia, în continuare, pe tabela de marcaj. Golul a doilea al băcăuanilor (n.r., primul fiind cel marcat de Vraciu) i-a trezit însă la viață pe brașoveni care, asemenea unui pugilist care a dominat pînă atunci meciul și a căzut pentru cîteva secunde dintr-un pumn bine plasat, au reluat ce făcuseră pînă atunci, adică un joc bun spre foarte bun.
Fără doar și poate, victoria Brașovului, deocamdată cea mai bună echipă a seriei I, este cît se poate de clară și de meritată. Un fotbal aerisit și lucid, în viteză și bazat pe combinații care au lăsat pe gînduri defensiva adversă, a fost cel practicat de elevii lui Răzvan Lucescu. Cu excepția perioadei dintre primul și cel de al doilea gol al gazdelor, cînd elevii lui Cristi Popovici au fost pe val. Prea puțin pentru ei. Meciul durează 90 de minute, plus prelungiri.
Hadnagy, omul meciului
Ieșit ca din pămînt precum ciupercile după ploaie, Hadnagy este atacantul brașovean în vogă, în formă etc. în liga a doua, indiferent de serie. El este cel care a îngenuncheat, de trei ori, formația băcăuană, de fiecare dată prin lovituri cu capul de la marginea careului mic, deși înălțimea sa nu-l recomandă pentru asemenea execuții de lîngă fundași care-i pot atinge creștetul cu barba. Ionescu i-a pasat la golul I, Roman la cel de al doilea, de pe dreapta, iar Sburlea, de pe stînga, la cel de al treilea. Hadnagy a fost omul potrivit, la locul potrivit. Ce a mai urmat nu a mai influențat deznodămîntul partidei. David l-a faultat în careu pe Sburlea, Senin a tras prost la lovitura de la 11 metri și apoi tot el a marcat după ce Ignătescu a respins. Botezatu a foat cel care a stabilit scorul final, șut de la 17 metri, după ce Dobîrceanu a fost blocat la marginea careului de către portar.
(Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.