Laura HUIBAN
Ediția 2007 a Coloviilor Revistei „Ateneu”, programată pentru vineri, 5 octombrie, se va derula sub semnul comemorării a 50 de ani de la moartea poetului George Bacovia. „Colocviile” se vor deschide oficial la ora 12.00, în amfiteatrul C4 al Facultății de Litere a Universității Bacău, unde studenții vor fi provocați la o dezbatere pe tema „Jocurile în oglindă în poezia lui Bacovia”. Publicul evenimentului va avea ocazia să-i întîlnească și să-i mitralieze cu întrebări pe Mircea Daneliuc, Octavian Soviany, Mircea Mihăieș, C.Th. Ciobanu, Bogdan Ulmu sau Bogdan Crețu, invitați de onoare ai revistei. La întîlnirile programate în cadrul „Colocviilor” vor participa de asemenea Carmen Mihalache, redactor șef al Revistei „Ateneu”, Adrian Jicu, Marius Manta, Ștefan Radu, Dan Perșa și Violeta Savu. Festivitatea de decernare a Premiilor anuale ale Revistei „Ateneu” pentru 2007 va fi găzduită , în premieră, de Galeriile „Frunzetti” ale Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Bacău. Momentul, programat pentru ora 17.00, va fi urmat de lansarea a patru titluri aparținînd unor genuri literare diferite: „Ora lanti” (Mircea Daneliuc), „Cu ou și cu oțet” (Dan Perșa), „Jurnal itinerant” (C.Th.Ciobanu) și „Bazil și Nelu” (Bogdan Ulmu). „într-un timp în care există o tendință de aplatizare și omogenizare a tot și a toate e nevoie de o recunoaștere a valorii și e nevoie de o elită în orice societate. O revistă de cultură, mai ales o revistă de tradiție cum este «Ateneu» este o interfață a orașului și este o imagine emblematică pentru un spațiu cultural. (…) Facem colocviile pentru dialogul cultural și gustul întîlnirilor cu oamenii”, a declarat Carmen Mihalache, redactorul șef al Revistei „Ateneu”. Evenimentul a atras anul acesta o finanțare din bani publici de 8.000 de lei (5.000 de la Consiliul Județean Bacău și 3.000 de la Consiliul Local Bacău).
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.