Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău a anunțat săptămîna trecută demararea programului din acest an de creditare în condiții avantajoase a întreprinzătorilor locali ce crează locuri de muncă pentru șomeri. Potrivit legii, pot solicita asemenea împrumuturi intreprinderile mici și mijlocii, unitățile cooperatiste, asociațiile familiale, persoanele fizice autorizate, șomerii și studenții la zi mai mici de 30 de ani și aflați la prima facultate, care înființează societăți și noi locuri de muncă și pot asigura cel puțin un sfert din suma cerută. Valoarea creditelor cu o dobîndă de numai 1,7 la sută se stabilește în funcție de numărul posturilor nou create, pentru fiecare nou angajat acordîndu-se cîte 20.000 lei. „Din cauza restructurării BCR, banca cu care colaborăm în cadrul acestui program”, după cum a explicat directorul adjunct AJOFM Veronica Solomon, creditarea a primit undă verde abia pe 4 octombrie, cu trei luni mai tîrziu față de cea de anul trecut. „Pentru Bacău s-a alocat anul acesta suma de 519.000 lei. Pînă acum s-au prezentat pentru a primi documentația de creditare 21 de unități”, a mai spus reprezentanta Forțelor de Muncă. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.