Ovidiu Silaghi, ministrul pentru întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale este așteptat astăzi, 22 octombrie, la deschiderea seminarului internațional „întocmirea profilurilor de piață”, care are loc la Bacău. Seminarul are loc în cadrul Programului Româno-Elvețian de sistență tehnică pentru dezvoltarea sustenabilă a exporturilor românești, în perioada 22 – 25 octombrie 2007, la inițiativa acestui minister și în organizarea Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Bacău (CCIA). Silaghi a fost, el însuși, președinte de cameră de comerț, la Satu Mare, în perioada 1996 – aprilie 2007.
Seminarul va fi condus de Sandra Devillier și Eric Buchot, specialiști în cadrul ITC – International Trade Centre Geneva – și are ca scop transmiterea informațiilor utile și dezvoltarea abilităților în domeniul stimulării și dezvoltării exportului. Vor fi abordate aspecte privind întocmirea profilurilor de piață cu tot ceea ce presupune realizarea unei asemenea analize: condiții de acces pe piață, resursele pieței, condiții specifice, bariere tarifare și netarifare, alegerea celei mai bune metode de penetrare pe piețele externe, promovarea, concurența și altele.
Seminarul se va derula pe durata a patru zile, în limba engleză, și va include două componente: una teoretică și o alta practică. Ultima se va materializa în realizarea concretă a profilului și analizei economice pentru o piață aleasă de fiecare grup de lucru. Sectoarele de activitate propuse a fi abordate în cadrul seminarului sînt industria alimentară, industria ușoară, industria de produse chimice și petrochimice, construcția de mașini, tehnologia informației și comunicațiilor, industria electronică și electrotehnică, agroturismul rural, agricultura organică, tratamentul balnear și medical, care sînt domenii prioritare stabilite în Strategia Națională de Export.
Acțiunea se adresează reprezentanților camerelor de comerț implicați în dezvoltarea exporturilor și relațiilor internaționale, precum și organizațiilor patronale cu activitate în domeniul exporturilor și, prin scopul propus și grupul țintă care va fi instruit, va contribui la proiectarea și elaborarea strategiilor regionale de export.
Din partea ministerului mai sînt așteptați Costin Lianu, director general al Direcției Generale Promovarea Exportului, precum și consilierul Marius Dragoș, acesta fiind prezent pe toată durata desfășurării seminarului la Bacău. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.