Ce nu se spune despre criză

Discuţia despre situaţia economica a României a fost deturnată aiurea spre problema cheltuielilor (adica bugetari & pensionari), cind, de fapt, ea este o criza de venituri.

Să ocolim puţin anul de graţie 2009 si sa discutăm despre anul 2008, an în care nu ne-am împrumutat de la FMI dar în care s-au platit salariile bugetarilor si pensiile din veniturile statului.

Un an mai tirziu, în 2009, încep problemele. Drept este ca si criza a început sa se facă simtita. Capitalul speculativ a început sa paraseasca ţara, imobiliarele au început sa se prabuseasca, piaţa auto, la fel. Tara se împrumuta de la FMI pentru a avea, asa, o plasa de siguranta care să ne faca sa trecem peste criza mai relaxati.

Guvernul ia masuri drastice. Drastic de timpite. Introduce impozitul minim si mareste accizele. Zeci de mii de firme se închid. Încasarile din CAS si TVA scad simtitor. Consumul populatiei scade pentru ca lumea începe sa faca economii, ceea ce determina o alta scadere a încasarilor din TVA. Bugetul de stat se resimte iar banii de la FMI sint folosiţi pentru plata salariilor si pensiilor.

Dar 2009 e an electoral. Fiscul stopeaza controalele si îi iarta pe datornici. Garda financiară, la fel. Guvernul bate toba pe tema „pensiilor nesimtite” si mai taie niste sporuri.

Sintem în 2010. Bugetul de stat e jerpelit rau nu pentru ca sint prea multi bugetari si nici pentru ca salariile bugetarilor sint prea mari ci pentru ca sistemul privat, cel ridicat în slavi de El Presidente, nu mai plateste taxele si impozitele. Subsidiar, în afara de incapacitatea de plata sau evaziunea fiscala (dupa caz) a sectorului privat, avem si cheltuieli exagerate în unele investiţii finantate de stat si încredintate clientelei politice.

Dar, sintem în Romania si avem la Putere experti in deturnarea atenţiei. Si vinovatii de serviciu au fost gasiti bugetarii.