Florin CRĂCIUN
Șase băcăuani au fost reținuți vineri seara, în urma unei acțiuni
concertate a procurorilor și polițiștilor de la Direcția de Combatere a
Criminalității Organizate și Antidrog. Printre ei se află și ginerele
liderului filialei municipale Bacău a Partidei Romilor. La percheziție, asupra a patru suspecți s-au găsit aparate de falsificat carduri. Cei șase au fost audiați pînă vineri noaptea, la ora 2,00, cînd procurorii au emis pe numele lor ordonanțe de reținere de 24 de ore. Seria reținerilor a început vineri, în jurul prînzului, cînd autoturismul condus de Cornel Andronache, ginerele lui Petrică Haret, șeful romilor din Bacău, a fost blocat în localitatea Filipești, de către polițiștii de la Crimă Organizată. A urmat o percheziție a mașinii, în timpul căreia anchetatorii nu au descoperit nimic compromițător, după care a urmat o descindere la locuința acestuia. Deoarece nu au găsit nimic suspect în casă, procurorii au mai făcut o nouă percheziție în mașina suspectului, unde au descoperit, în buzunarul de la geacă, aparatul de falsificat carduri. Au urmat alte cinci descinderi la alți suspecți, unde au mai fost descoperite astfel de aparate. Toți au fost imediat reținuți. Sîmbătă, în urma unui proces-maraton care a durat pînă seara tîrziu, instanța Tribunalului Bacău a emis pe numele a patru dintre suspecți, printre care și al lui Cornel Andronache, mandate preventive de arestare. „Am avut doi clienți, unul a fost arestat, iar celălalt, un puști mai degrabă pasionat de calculatoare decît de fapta în sine, este cercetat în stare de libertate. Instanța a ținut cont mai ales de faptul că era vorba despre un grup organizat, pe care îl monitorizau din 2004, și nu de numărul de aparate de falsificat carduri descoperite la percheziții”, ne-a declarat avocatul Petru Ivașcu. Familiile celor arestați spun însă că este imposibil ca după două percheziții ale mașinii, în care nu s-a găsit nimic, abia la cea de-a treia să se descopere aparatul, în geaca de pe bancheta din spate. Aceasta este cea mai mare rețea de presupuși falsificatori de carduri anihilată de polițiști și de procurorii de la DIICOT în acest an. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.