Cel mai „bogat”, dar și cel mai punctual ministru

Administrator

întîlnirea de la Tîrgu Ocna de săptămîna trecută, a liberalilor din organizația locală cu ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a oferit celor peste 100 de participanți și cîteva momente picante. Principalul protagonist a fost ministrul Vosganian, care a sosit cu o jumătate de oră mai devreme față de ora stabilită pentru începerea reuniunii. „Este pentru prima oară, cel puțin pentru noi, cînd un ministru ajunge înaintea interlocutorilor. Mulți dintre colegii mei au fost surprinși de punctualitatea nemțească a domnului Vosganian. Pentru că oricum a fost o atmosferă destinsă, am ținut să remarc în fața colegilor că avem printre noi și pe cel mai bogat ministru al României, și asta pentru că, pe lîngă altele, deține și finanțele statului”, a declarat Cristian Antohi, președintele Organizației locale a PNL. La interpelarea făcută de unul dintre micii întreprinzători ai orașului, Neculai Drăgănuță, ministrul a aflat că acesta este campion național și european la backgammon, joc pe care s-a arătat interesat să-l transforme într-o nouă pasiune. Cunoscut ca un sensibil poet și prozator, Varujan Vosganian a fost întrebat de unul dintre interlocutori despre rolul poeziei în viața sa. „Creația poartă, mai mult decît orice altceva, marca indispensabilă a naturii umane, care este unicitatea. Dacă eu sînt cu adevărat eu însumi, nu sînt decît prin poezia pe care o scriu în primul rînd cu sufletul”, a spus Vosganian, care are și o altă vorbă memorabilă: „Scaunul pe care trebuie să stai să nu fie niciodată mai înalt decît teancul de cărți pe care l-ai citit”. (Romulus Dan BUSNEA)e. Este vicepreședinte al PNL, dar și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, autor a numeroase volume

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.