VOLEI FEMININ – DIVIZIA A1: Cel mai important meci al etapei a 7-a din prima ligă la volei feminin va avea loc astăzi, la Sala Sporturilor din Bacău, între Știința și CSU Metal Galați, adică ocupantele locurilor al treilea și primul, la fel cum a fost și la finalul campionatului trecut. Așadar, Știința va avea de înfruntat astăzi campioana și, fără doar și poate, este de așteptat o partidă spectaculoasă, pe placul publicului, unul pe care antrenorii băcăuani Florin Grapă și Melu Manta, dar și jucătoarele Științei, și-l doresc aproape. Atît Știința cît și Metal Galați au jucătoare la echipa națională (antrenor Florin Grapă). în urmă cu o săptămînă România a cîștigat turneul de la Gabrovo (Bulgaria), în pre-calificări pentru Jocurile Olimpice de la anul, iar din lot au făcut parte Manu și Herlea (Știința), respectiv Neaga, Albu și Onyejekwe (Metal). Pe de altă parte, partida de azi va reprezenta și un duel de la distanță al antrenorilor „naționalelor” României și Serbiei (Zoran Terzici), cel de al doilea, antrenor și la Metal, aflîndu-se cu echipa Serbiei la Cupa Mondială din Japonia.
„O să cîștigăm noi!”
„Echipa este în formă și nu avem jucătoare accidentate. Sigur va fi un meci disputat. în fond, jucăm cu campioana. O să cîștigăm noi. Avem mare nevoie de această victorie, pentru moral, clasament și perspectivă”, a afirmat Florin Grapă.
Celalalte partide ale etapei a șaptea: Unic Piatra Neamț – Volei 2004 Constanța, CSM Lugoj – IOR Constructorul București, Universitatea Cluj – Dacia Mioveni, CSU Neumarkt Tîrgu Mureș – Rapid București, Dinamo – Penicilina Iași. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.