în plină criză a familiei în societatea modernă, un profesor băcăuan, de la Școala Fundu Răcăciuni, publică o carte care redefinește rolul familiei în educație. Cartea „Familia – ca mediu socializator și educațional. Conținutul și formele colaborării dintre școală și familie în perioada actuală”, a apărut la Editura „Grafit” din Bacău, cu colaborarea unor reprezentanți ai Sindicatului Liber din învățămînt, Fundației de Sprijin Comunitar și a unor profesori de la Școlile „Mihail Sadoveanu” și „Ion Creangă”. în cele 130 de pagini, autorul, prof. Răzvan Alexandru Oțetea, pune în discuție conceptul de „educație”, vorbește despre climatul familial și rolul său în educarea copilului, despre problemele familiei contemporane sau despre „estetica relațiilor sociale în unitățile de învățămînt din România” și oferă o fișă de cunoaștere psihopedagogică și socială a elevului. „Lucrarea de față prezintă marele avantaj de a se adresa unui foarte larg cerc de cititori, în primul rînd părinți și elevi, pentru care lucrările de strictă specialitate, nu de puține ori greoaie, crează reale dificultăți. Autorul este un bun cercetător cu perspective deosebite și în domeniul sociologiei sau comunicării educaționale”, semnează prof. Ioan Lupu, prefațatorul volumului. Tot în 2007, Răzvan Alexandru Oțetea reeditează, la aceeași editură „Grafit”, cartea cu titlul „Geneza orașelor medievale din Moldova și evoluția acestora pînă la sfîrșitul secolului al XVI-lea. Aspecte istoriografice actuale și noi abordări critice”, în care propune o nouă abordare în cercetarea, de exemplu, a începuturilor orașului Bacău. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.