Pentru ultimele plăți făcute de Rafo, prin intermediul Petrochemical Holding GmbH, urma ca Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău, să elibereze un certificat fiscal, din care să reiasă că obligațiile bugetare restante, înscrise la masa credală, cît și cele curente, au fost integral achitate. Documentul ar trebui să ajungă astăzi pe masa judecătorului sindic de la Tribunalul Brașov, ședința fiind programată să înceapă la orele 10,30. “în urma discuțiilor purtate la București, domnul ministru Varujan Vosganian a promis că vor fi confirmate ultimele plăți făcute și că se va face astfel dovada că Rafo s-a achitat de toate datoriile prevăzute în tabelul creditorilor, rămas definitiv prin decizia Tribunalului Brașov”, ne-a declarat George Plăișanu, viceliderul Sindicatului “Rafinorul”.
Ultimele datorii au fost stinse prin ordinele de plată din 15 noiembrie, în valoare de peste trei mii de miliarde de lei vechi, iar Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) de la Rafo, de marți, a aprobat conversia creanțelor în acțiuni. Capitalul social al Rafo a fost majorat în mod corespunzător creanțelor, iar acțiunile societății sînt deținute acum, în proporție de peste 96 %, de grupul Petrochemical Holding GmbH, din care mai fac parte firmele Calder, Raglam și Balkan Petroleum. AGEA de ieri, pentru majorarea capitalului social prin aport în numerar adus de Balkan Petroleum, nu s-a mai desfășurat, din lipsă de cvorum, fiind reprogramată pentru 30 noiembrie. (George MARTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.