„Jucătorii au renunțat la micile «fițe»”

Administrator

FOTBAL: Antrenorul FCM-ului, Costel Orac, spune că echipa sa este în creștere și că vor veni și vremuri mai bune. în cadrul conferinței de presă de ieri, Orac a afirmat că „la Chiajna, etapa trecută, am dorit să scoatem un punct. Echipa a încercat, însă am primit un gol din fază fixă, cu multă șansă pentru gazde. După aspectul și organizarea jocului, mă refer la al nostru, constat că lucrurile merg spre bine. Se văd progrese și știu că nu se pot face prea multe peste noapte. Mă bucur că se întrerupe campionatul. Astfel, vom cîștiga timp și, în paralel, vom încerca întărirea echipei. La Chiajna am făcut un joc mai bun decît cu Otopeniul. Ei au avut doar două ocazii și ne-au dat gol. Noi am comis mai puține greșeli în fazele defensive. Am jucat cu doi închizători și ne-am apărat mai bine. Sper ca și mîine (n.r., azi) să ne menținem la același nivel din punct de vedere al organizării. Fiind ultimul joc acasă și ținînd cont că și adversarul are situație grea în clasament, este foarte important pentru noi să obținem victoria. Jucătorii au renunțat la micile «fițe» și sper să fie concentrați. Oboseală există și la noi și la ei. Voi folosi aceeași formulă de start ca în meciul anterior, în general. Este posibil să facem o schimbare, dar nu am hotărît încă. Probabil Huiban va fi înlocuit. Pe cei din Focșani nu-i cunosc prea bine. N-am nici o casetă cu vreun joc de-al lor în deplasare”. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.