„A mai plecat unul din marii duhovnici ai neamului românesc”

Știrile publicate în ziare au menționat, printre altele și moartea părintelui Ioanichie Bălan, de la mănăstirea Sihăstria. Cunoscut și apreciat de mii de băcăuani, el a lăsat în urmă un gol greu de umplut.
„Vestea plecării Arhim. Ioanichie Bălan din această lume a umplut de uimire, tristețe și durere întrega Biserică Românească, dar mai ales pe cei care au avut imensa șansă și cinste să stea în preajma acestui minunat părinte. Sentimentul de tristețe și compasiune mi-a inundat ființa și, stăpînindu-mi simțămintele firești ale emoțiilor, mi-am spus: a mai plecat unul din marii duhovnici ai neamului românesc. E greu să acceptăm situația, dar așa este voia Domnului!
Părintele Ioanichie s-a născut la 10 februarie 1930 în satul, Stănița, fiind al doilea copil din cei nouă cîți a adus pe lume Gheorghe și Ileana Bălan. Elementul esențial, pe care părinții săi, creștini autentici, l-au sădit în inima și sufetul lui, a fost credința în Dumnezeu. Cunosc bine satul și casa în care s-a născut, și aș putea spune că pruncia și frageda tinerețe a părintelui s-au desfășurat la umbra bisericii Sf. Nicolae. Acest fapt a fost determinant pentru viața lui ulterioară. De pe băncile școlii primare Ioan Bălan, cum s-a numit la Botez, avea să se desemneze ca un intelectual de excepție. în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a urmat cursurile Liceului Economic din Roman, studii care aveau să-l consacre ca pe un foarte bun chivernisitor (manager, am spune noi astăzi) al treburilor bisericești de mai tîrziu. Puțin timp după terminarea studiilor, în 1949, avea să se îndrepte către Sfînta Mănăstire Sihăstria, acest paradis terestru, unde avea să se pregătească asiduu pentru intrarea în paradisul ceresc. Providența a făcut ca Sihăstria să nu fie desființată de comuniști, ci transformată într-un loc de recluziune pentru monahii bătrîni ai mănăstirilor închise. Astfel, ajunseseră aici monahi de înaltă ținută duhovnicească; pentru că a fi „gherontas” bătrîn, înseamnă a avea o experiență duhovnicească aparte. Părintele Ioanichie avea să se inspire din modul lor de viață, devenid un riguros trăitor al vieții în Hristos, prin puterea Duhului Sfînt, și un fervent următor al regulilor și predaniilor Sfinților Părinti. Călugări ca Ioanichie Moroi, Vichentie Mălău, (consătean cu părintele) Părintele Ioil, Galaction Ilie, Gherasim Cârjă, Cleopa Ilie, Paisie Olarul, Paisie Nichitencu, Veniamin Ioram, Partenie Bușcu, Caliopie Apetrei, Petronie Tănase, etc, la care se pot adăuga și alții din mănăstirile nemțele și nu numai, au devenit paradigme pentru Părintele Ioanichie, la umbra cărora s-a format, cu care a lucrat cele duhovnicești și pe care i-a descris apoi cu multă venerație în lucrarea sa de pionerat în spiritualitatea românească – Patericul Românesc. în toți cei aproape 60 de ani de viață consacrată lui Hristos, el s-a uitat pe sine și a făcut totul pentru cei din jurul său, pentru mănăstrirea sa, pentru Biserica din care făcea parte, pentru monahismul româneasc, în speță, pentru Dumnezeu. A trăit 77 de ani. Dar, în toți acești ani nu a precupețit nici un efort pentru ca Hristos să fie lăudat și propovăduit. Timpul pe care Dumnezeu i l-a dărut să-l petreacă pe acest pămînt, l-a răscumpărat cu desăvîrșire. în timpurile cele mai grele, prin editura Episcopiei Romanului, Părintele Ioanichie a publicat mai toate carțile pe care le-a scris: „Pelerinaj la Locurile sfinte”, „Convorbiri duhovnicești”, culminînd cu editarea celor 12 volume ale „Vieților Sfintilor”. (…) Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească în pace!”, ne-a spus Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!