Consiliul Județean (CJ), sprijinit de Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) Bacău vor să realizeze două proiecte pentru revigorarea turismului în județul nostru. „Am avut o discuție marți cu o importantă firmă de consultanță din Ungaria și cu Beatrix Grigoraș, președinta ANTREC Bacău. în ianuarie, în Oituzul Ardelean, din județul Covasna, se va organiza un simpozion pentru accesarea fondurilor europene pe turism. Cu acest prilej am reiterat două proiecte de maximă importanță pentru județul nostru”, a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. Primul proiect vizează realizarea unei piste montane pentru bicilete și ATV-uri, care să plece din zona Poiana Sărată și să aibă capăt final tocmai mănăstirile Bucovinei. Traseul pistei ar fi Poiana Sărata-Tîrgu Ocna-Slănic Moldova-Dofteana-Agăș-Ghimeș-Lacul Roșu-Cheile Bicazului-Vatra Dornei-Bucovina. Pentru ca acest proiect să capete proporții atît de mari este necesară asocierea CJ Bacău cu celelalte județe. Al doilea proiect ar urma să se realizeze în parteneriat cu Consiliul Local Hemeiuș. Prin el se dorește înființarea unui muzeu al satului european pe o suprafață de pînă la 50 de hectare. în acest muzeu în aer liber se dorește ca fiecare țară din Europa să fie prezentată cu tot ce are mai bun. Cele două proiecte ar urma să readucă în circuitul turistic județul nostru. „Nu sîntem un județ cu un patrimoniu istoric, cultural și chiar geografic ca Neamțul, Suceava, Sibiul sau Maramureșul și atunci trebuie să creăm aceste obiective. Proiectele vor fi depuse direct la Bruxelles pentru finanțare, dată fiind importanța lor”, a precizat președintele CJ Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU) prezentată cu tot ce are mai bun. Cele două proiecte ar urma să readucă în circuitul turistic județ
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.