DEVORATORII DE CULTURĂ

Misterele naturii

Dan PERȘA

Biblia ne spune că, atunci cînd oamenii au construit Babilonul, Dumnezeu s-a mîniat, a surpat măreața cetate și, ca să preîntîmpine orice altă tentativă se semețire a celor născuți din Adam și Eva, le-a încurcat limbile. Așa s-au născut limbile pămîntului – și s-au alcătuit, cu vremea, națiunile. Biblia nu pomenește însă nimic de existența raselor omenești. Trecînd în alt plan, științele pozitiviste au destul de puține probe ale devenirii maimuței darwiniene în om. Noi credem în evoluție și spunem că unele dintre antropoide (gibonul, gorila, urangutanul sau cimpanzeul) au evoluat spre humanoizi. Dovezile materiale ale acestei evoluții sînt foarte puține și destul de puțin convingătoare. Și, chiar dacă ar exista cu mult mai multe, n-ar fi mai puțin uimitoare apariția lui Homo sapiens, o făptură cu un creier imens, ale cărui capacități nu sînt utilizate decît în proporție de cel mult 10%. Fapt el însuși uimitor, pentru că natura, economă în tot ce face, de ce ar fi produs o ființă atît de ciudată? Și ce stă ascuns în cele 90% de posibile abilități pe care ni le-ar oferi utilizarea la un randament de 100% a creierului? Pe de altă parte, sîntem niște ființe destul de stranii în natură, fiind singurele care distrug sistematic – și probabil ireversibil – mediul ambiant, gazda lor. Acesta nu e însă un mister, dar sugerează, totuși, ceva, în această problemă de care m-am legat, cea a raselor. Una la fel de misterioasă ca și existența creierului supra-dimensionat. Știm, din teoria selecției naturale, coroborată cu genetica, în ce manieră lucrează variabilitatea genetică și cum se fixează, în lupta pentru supraviețuire, o caracteristică nouă. Dacă e așa, undeva, într-un loc de pe pămînt, ar fi trebuit să apară, la un moment dat, într-un grup de antropoide, un accident genetic ce ar fi dus la nașterea unei maimuțici cu o zestre cerebrală superioară. Ea a transmis unora dintre descendenți dotarea sa, iar aceștia, fiind mai descurcăreți decît maimuțele „ordinare”, s-au protejat mai bine față de pericole, au procreat mai mult și, treptat, au înlăturat de pe teritoriul lor maimuțele din care se născuseră. Pentru că așa spune teoria evoluționistă: cel mai bine dotat supraviețuiește. Dar, pînă la a se ajunge la hominide și la homo sapiens, era încă un drum lung de fixări ale unor variații genetice întîmplătoare. Existența raselor încurcă însă foarte mult problema. Ea sugerează că, în același timp, în mai multe locuri de pe pămînt, diverse grupuri de antropoide au fost lovite de-un trăsnet ce le-a obligat la variabilitate genetică și le-a făcut să evolueze, perfect direcționat, spre o țintă precisă: să devină oameni. Pentru că, să fim serioși, ideea că un hominid din peninsula scandinavă a trecut cu pluta Oceanul Atlantic, spre da naștere pieilor roșii, e cel puțin naivă. Africa era mult mai aproape și, apoi, un viking ajuns acolo, cum ar fi dat naștere negrilor? Ca să nu mai vorbesc că albii coexistă pe un supercontinet ce nu e despărțit de nici un ocean, cu mongoloizii, cu hindușii, cu arabii. Nu e uimitor? Se pare că nu cunoaștem încă destul de bine legile naturii. Altfel ne-am putea explica de ce diferite maimuțe, aflate în locuri diferite pe globul terestru, au început să evolueze, în același timp, spre homo sapiens. dota

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!