Bacăul mai are un ambasador. Răzvan Victor Rusu a primit acreditarea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Italia. El a trecut și peste audierile comisiilor de politică externă din Parlament, unde în timpul acestora a susținut că prioritățile lui sînt relațiile politice cu Italia, în contextul modului în care evoluează situația comunității românilor din Peninsulă, astfel încît se impune intensificarea dialogului politic, la nivelul Executivului, dar și la nivelul comunităților locale. Rusu a recunoscut că nu cunoaște limba italiană și de aceea a primit recomandarea evaluatorilor să o învețe în cel mai scurt timp. Parlamentarii i-au mai cerut să se ocupe cu atenție de problemele comunităților de români din Italia. Următorul pas va fi numirea în funcție de către președintele Traian Băsesu.
Răsvan Rusu are 35 de ani, este băcăun la origini, născut în Comănești. A absolvit Facultatea de Construcții și este căsătorit. El a fost numit, în august 2004, în funcția de director general al Direcției Generale Europa Extinsă, din cadrul Ministerului afacerilor Externe. Rusu a fost consilierul personal pe probleme de politică externă al premierului Adrian Năstase, în perioada septembrie 2003 – august 2004. În 2007, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Diplomatic” în grad de ofițer, acordat de președintele țării. Răzvan Rusu este numit după ce, de curînd, Valeriu Gheorghe a fost plecat spre Filipine, unde a fost numit amabasadorul țării noastre. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.