Piața pietonală de la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” și Teatrul de Vară din Bacău vor fi modernizate de către autoritățile municipiului Bacău. în acest sens, în ziua de 27 decembrie vor avea loc două licitații. Prima investiție presupune elaborarea proiectului tehnic, a proiectului pentru autorizația de contrucție, caietelor de sarcini și devizul de execuție, dar și realizarea lucrărilor și asigurarea utilajelor și echipamentelor tehnologice pentru amenajarea pieței pietonale. Valoarea contractului este de aproximativ două milioane lei, fără TVA. Acesta va fi finalizat în teremen de 5 luni din momentul atribuirii lui, garanția de participare se ridică la 25.000 de lei. Proiectarea și realizarea lucrărilor de modernizare a Teatrului de Vară vor trebui să fie gata în decursul a 13 luni calendaristice. Valoarea estimată se ridică la opt milioane lei fără TVA, iar cuantumul garanției de participare este de 80.000 de lei. Finanțarea ambelor obiective de investiții este asigurată din banii bugetului local. (Roxana AMARIEI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.