Pensionarii din Slănic Moldova pot beneficia de împrumuturi la CAR

Administrator

Din această săptămînă, pensionarii din stațiunea Slănic Moldova nu mai sînt nevoiți să se deplaseze și să se înghesuie la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Tîrgu Ocna, pentru diferite împrumuturi. „Am reușit să deschidem și la Slănic Moldova o filială a CAR Tîrgu Ocna, pentru pensionarii care solicită împrumuturi bănești. Ei erau nevoiți pînă acum să facă mai multe drumuri la Tîrgu Ocna pentru întocmirea formelor necesare acordării de împrumuturi, lucru ce însemna mult timp pierdut, dar și cheltuieli suplimentare de transport. Trebuia să facem ceva, mai ales că mulți dintre pensionari sînt bătrîni și bolnavi. Banii pe care aceștia îi solicită de obicei sub forma împrumuturilor sînt pentru achitarea datoriilor la stat, pentru alimente, medicamente și foarte rar pentru obiecte de valoare mai mare. Biroul filialei CAR se află în incinta primăriei din Slănic, unde au început să fie înregistrați deja primii membri cotizanți. în cazul în care vom avea un număr mai mic de membri, împrumuturile se vor stabili la începutul fiecărei luni, iar beneficiarii nu vor putea obține sume mai mari de cîteva milioane de lei. Oricum, îi așteptăm pe toți cei interesați la noul sediu pentru a le oferi informațiile necesare și pentru a se înscrie”, a declarat Emanoil Popa, președintele Asociație Pensionarilor „Eurosenior”, filiala Slănic Moldova. în prezent, în Slănic Moldova, sînt aproape 1.200 de pensionari. (Romulus Dan BUSNEA)le necesare și pentru a s

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.