trimitere din pg 1
CITAT:
„Vă asigur și pe această cale că George va redeveni un copil normal, care se va alătura celor care vor începe școala anul viitor, reușind să-și folosească ambele mîini”.
– dr. Dan Mircea Enescu
are foto, cod „bulg” – Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu promite că George va fi un copil normal, după operații
George a fost programat pentru prima intervenție chirurgicală
• după intervenția „Ziarului de Bacău”, și emisiunea „Dăruiești și cîștigi!” vine în sprijinul băiețelului ars din Tîrgu Ocna
Cazul micuțului George-Bulgaru Restași, copilul de 5 ani din Tîrgu Ocna care a suferit grave arsuri în urma incendiului care a cuprins casa familiei sale, a impresionat oameni din toată țara. Șeful Clinicii de Chirurgie Plastică, Recuperatorie și Arsuri a Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu din București, prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, a confirmat, contactat fiind de redactorii „Ziarului de Bacău”, data la care îl va opera pe George. „în urma intervenției Ziarului de Bacău și a postului de televiziune Pro Tv, situația în care se află acest copil la trei ani de la groaznicul accident m-a impresionat în mod deosebit, mai ales că și el, și fratele său sînt orfani și sînt îngrijiți de străbunica lor, în etate de 73 de ani, și ea suferindă de mai multe afecțiuni. Și pentru ca George să nu mai aștepte prea mult, dar și pentru faptul că sînt necesare mai multe intervenții chirurgicale pe suprafața corpului său, am reușit, după consultarea micului pacient, să-l programăm, în 14 ianuarie 2008, pentru prima operație. Vă asigur și pe această cale că George va redeveni un copil normal, care se va alătura celor care vor începe școala anul viitor, reușind să-și folosească ambele mîini”, a spus dr. Enescu. Cei doi copii, împreună cu străbunica lor, au fost invitați în cadrul emisiunii „Dăruiești și cîștigi!”, difuzată joi seara pe postul de televiziune Pro Tv și prezentată de Cristi Tabără, în cadrul căreia au primit, de la o firmă, 3.500 de euro pentru cheltuielile cu operațiile și recuperarea lui George Restași. La întoarcerea de la București, cu ocazia Crăciunului, redacția Ziarului de Bacău îi va oferi familiei, cei 1.000 de lei donați de Vasile Melian din Bacău. (Romulus Dan BUSNEA) arului de Bacău îi va oferi familiei, cei 1.000 de lei donați de Vasile Melian din Bacău. (Romulus Dan BUSNEA) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.