Sergiu Sechelariu este noul președinte de onoare al FCM Bacău

Administrator

Rocadă la FCM Bacău. începînd de ieri, gruparea „galben-albastră” are un nou președinte de onoare. Este vorba de Sergiu Sechelariu, cel care-l înlocuiește în această funcție pe fratele său, care a demisionat. „Vreau să schimb mentalitatea la acest club. Acesta este motivul pentru care m-am decis să vin la FCM Bacău”, au fost primele cuvinte ale lui Sergiu Sechelariu. în ceea ce privește obiectivele, proaspătul președinte de onoare a precizat că vrea să aducă echipa în primul eșalon: „Pentru sezonul viitor, vrem să promovăm în Liga I, acolo unde ne este locul. E păcat ca un oraș ca Bacăul să nu aibă o echipă în primul eșalon, acolo unde, orașe mult mai mici, Piatra Neamț sau Vaslui, sunt prezente. Pentru următorii doi ani ne gîndim la o prezență într-o cupă europeană”. Sergiu Sechelariu a vorbit și despre achizițiile din această iarnă: „Vom aduce la echipă un fundaș, doi mijlocași și un atacant. Antrenorul Costel Orac are mînă liberă la transferuri. Cît privește perioada de pregătire, aceasta se va desfășura în două etape. între 21 și 31 ianuarie, echipa va merge în cantonament la Vatra Dornei, iar în intervalul 2-15 februarie în Antalya, pentru un turneu de jocuri amicale”.

Cadouri pentru juniori

Zeci de copii, însoțiți de antrenori, au fost prezenți ieri dimineață la stadionul „Municipal”. Au venit pentru a se întîlni cu „Moșul”. Conducerea FCM Bacău, reprezentată de Sergiu Sechelariu (președinte de onoare), Flaviu Pop (președinte) și Marius Căpușă (vicepreședinte) au înmînat viitorilor fotbaliști ai clubului cadouri. „De la Dembrovschi încoace, Moldova n-a mai avut un jucător de talia lui. Poate că dintre voi va ieși vreun jucător care să bată la poarta naționalei”, a spus Sergiu Sechelariu, un sportiv convins, de vreme ce, „340 din 365 de zile ale anului” este prezent pe terenul de sport.
(Cristi SAVA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.