Eusebiu Diaconu, primul clasat în topul SCM Bacău

Administrator

La Sport Club Municipal Bacău s-a alcătuit ierarhia celor mai buni sportivi pe anul 2007. Eusebiu Diaconu, bineînțeles, este cel mai bun sportiv al clubului. Dublu medaliat, „aur” la „europene” și „bronz” la „mondiale”, Diaconu rămîne același luptător cu performanțe mai mult decît de invidiat, nu doar în domeniul său. Nu întîmplător este și cel mai tare la „greco-romane” din România, ba chiar și la lupte, în general. De asemenea, este de așteptat ca Diaconu să figureze printre primii trei sportivi ai țării în anul 2007. Puțini confrați de ai săi se pot lăuda cu două medalii la cele mai importante competiții internaționale. Antrenorul emerit Ioan Butucaru nu este deloc străin de performanțele elevului său și are tot dreptul să se bucure că eforturile combinate au dat roade atît de bune. Aruncătoarea de ciocan Bianca Perie (antrenor Lucian Cucoș), campioană mondială la juniori, este cea care ține morțiș să-l detroneze, în viitor, pe Diaconu din postura de lider. Bianca este a doua în clasamentul sportivilor care sînt legitimați la SCM, un loc foarte bun și care nu este la îndemîna oricui. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.