La Crăciun, Hristos deschide ușa reconcilierii

Crăciunul aduce în fiecare an o fascinație misterioasă mai ales celor ce se entuziasmează de dimensiunea lui, teologică, liturgică, tradițională. Pentru copii este sărbătoarea darurilor care redescoperă comuniunea universală a iubirii protectoare, iar pentru adulți este sărbătoarea luminii care nu se stinge niciodată pentru că Însuși Dumnezeu o întreține, alimentîndu-o cu mirul energiei Sale necreate. De Crăciun, în mai toate țările lumii, creștinii sărbătoreasc aprinderea acestei lumini. Credincioșii și chiar necredincioșii, indiferent de nivelul lor de cultură și civilizație, în această zi, își transmit cele mai profunde gînduri de bine, de pace, de bucurie, de împlinire. (…)
In ziua Crăciunului, bisericile devin neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor care doresc să se împărtășească din bucuria sărbătorii. Ei vin, ca oarecînd păstorii în noaptea Betleemului, să retrăiască sau să vadă ceva. Ce anume? Să vadă pe Emanuel; să vadă că Dumnezeu este cu noi; să vadă pe Dumnezeu Care S-a deșertat pe sine, chip de rob luînd, făcîndu-se asemenea nouă, afară de păcat; să vadă pe Cel vechi de zile, născut din Tatăl mai înainte de veci fără de mamă, cum se naște în timp din mamă-Fecioară fără de tată; să vadă misterul din Casa pîinii care se descopere lumii; să vadă pe Hristos care S-a coborît la noi, să locuiască în noi, cu noi, printre noi. (…)
De aceea, atunci cînd încercați să retrăiți dimensiunea sacră a sărbătorii sau treceți pragul ușii bisericii în ziua de Crăciun, încercați să închideți ușa egoismului, a indiferenței, a necredinței, a tuturor răutăților și atunci veți vedea pe Hristos, pe Hristos lumina lumii, care vă îndeamnă zicîndu-vă: „Eu sînt lumina lumii. Cel care Mă urmează nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții.”
La „plinirea vremii”, Hristos a pronunțat aceste vorbe pentru că El vedea umanitatea sub două aspecte: unul tenebros, întunecos, adică pe cei care trăiesc după propria voie, după fantasmele și capriciile lor, care zac în noroiul și mizeria păcatelor și în umbra morții; iar altul luminos, adică pe cei săraci cu duhul, cei blînzi, cei smeriți, plini de dragoste și încărcați de virtuți și care au înțeles că „Fiul lui Dumnezeu este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume.”
Trebuie să știm că atunci cînd avem conștiința prezenței lui Dumnezeu în viața noastră și în lume, este ușor să descoperim în Pruncul născut în peștera săracă a Betleemului pe Fiul lui Dumnezeu, iar în chipul fiecărui om, un frate al nostru, adică un potențial fiu al lui Dumnezeu. Dacă nu ajungem la această performanță în viața noastră este un veșnic întuneric.(…)
Fie ca Dumnezeu să ne ajute tuturor ca din ziua Crăciunului de anul acesta să vedem aceste semne, iar Duhul Sfînt să rodească în sufletele noastre pacea, bucuria, îndelunga răbdarea, bunătatea, facerea de bine, blîndețea, înfrînarea, căci împotriva acestora nu operează nici o lege. Amin.
Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!