Ansamblul de dansuri de la Școala nr. 2 din Brătila (com. Helegiu) a prezentat în fața locuitorilor din acest sat un spectacol numit sugestiv „Tradiția la ea acasă”. Alături de obiceiurile de Anul Nou din această zonă de pe valea Tazlăului au fost prezentate și o suită de dansuri populare, precum și dansuri aparținînd etniei rrome.”Chiar dacă în satul Brătila nu sînt rromi, dansurile prezentate de ansamblul nostru se doresc a fi un mesaj de acceptare și de prietenie între copii de diferite naționalități precum și de recunoaștere a valorilor culturale ale fiecărei etnii”, ne-a declarat prof. Camelia Gîrneață ce pregătește dansatorii de la Școala nr. 2 Brătila, menționînd faptul că această instituție școlară s-a afiliat proiectului finanțat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului numit „încă o șansă”. După cum am am mai aflat de la prof. Camelia Gîrneață, „pasiunea pentru apariția impecabilă pe scenă pentru a prezenta momente artistice a făcut ca între membrii ansamblului să fie o permanentă competiție atît pentru a învăța pașii de dans cît și pentru îmbogățirea vestimentației din spectacole”. Ansamblul de dansuri de la această școală din comuna Helegiu este format din 24 de elevi, cu vîrsta cuprinsă între 7 și 15 ani și s-a făcut cunoscut în multe manifestări culturale oneștene. Deși are mai puțin de 6 luni de la înființare, el a devenit un „mesager al tradițiilor” de pe aceste meleaguri. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.