Spitalul Municipal de Urgență Moinești se va extinde în acest an, prin construirea unui nou Compartiment de Primire Urgențe, în cadrul căruia vor activa medici generaliști care au dobîndit, în urma cursurilor, competență în medicina de urgență. „Am obținut toate avizele pentru execuția proiectului și în aceste zile am depus documentația tehnică la Ministerul Sănătății, la Agenția Națională de Cercetare Științifică, precum și la Agenția de Dezvoltare Nord-Est, în vederea finanțării. Sperăm ca paralel cu demararea acestui proiect să reușim să deschidem și o Secție de Boli Cronice cu 30 de paturi la Tîrgu Ocna, pentru care avem și sprijinul autorităților locale”, a declarat doctorul Adrian Cotîrleț, managerul spitalului moineștean. Acesta a mai precizat că valoarea totală a proiectului pentru noul Compartiment de Primire Urgențe se ridică la aproximativ 27 de miliarde de lei vechi, din care, construcția propriu-zisă va fi de 12 miliarde de lei vechi, iar dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație, de încă 15 miliarde de lei vechi. Proiectul va fi finanțat în proporție de 90% din bugetul Ministerului Sănătății, iar restul de 10% va fi suportat de la bugetul Consiliului Local Moinești, dar și din alte surse atrase. (Romulus Dan BUSNEA)acestui proiect, să reușim să deschidem și o Secție de Boli Cronice cu 30 de paturi la
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.