VOLEI MASCULIN – DIVIZIA A2: Știința Bacău, echipa masculină de volei, va relua astăzi campionatul cu primul meci din faza a doua a întrecerii, pe teren propriu cu CSMU LPS Suceava. Antrenorii Cornel Păduraru și Eusebiu Țurcanu au ca obiectiv promovarea în Divizia A1 și bazează pe următorul lot de jucători: Ionuț Manda, Andrei Sasu (transferat de la CSMU Suceava în această iarnă) / ridicători / – Roberto Lazăr, Ionuț Șova (căpitan de echipă), Mihai Cartacuzencu, Andrei Molnar, Andrei Paraschiv, George Cartacuzencu, Eusebiu Țurcanu, Florin Ghencioiu, George Apetrei, Răzvan Olteanu, Valentin Iagăru, Ionuț Tărîlă (venit de la U Cluj).
„Vom avea meci ușor, cred eu. Nu cred că vom avea probleme, dacă nu ni le vom crea noi. Din cîte știu, ei au cîțiva jucători accidentați și, probabil, vor veni cu cei mai tineri. Examenul greu va fi cel de săptămîna viitoare, cînd vom juca la Galați. Băieții noștri ar putea acuza o anumită stare de oboseală, din cauza antrenamentelor intense pe care le-am făcut în această săptămînă, dar nu vor fi probleme. N-avem voie să facem pași greșiți. Vrem să promovăm!”, a declarat antrenorul principal Cornel Păduraru.
Meciul dintre Știința și CSMU Suceava se va disputa la Sala Sporturilor cu începere de la ora 12. în cealaltă partidă de astăzi din grupa I valorică a seriei Est se vor întîlni CSU Galați și Niro Guard București. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.