Aranjarea sediilor, modernizarea lor sau construcția de clădiri noi a fost una dintre grijile majore al unor directori de instituții, pe parcursul anului trecut. Asta pentru că spațiile fie numai corespund noilor cerințe, fie că stau să cadă peste salariați și benficiari, fie sînt revendicate. Una dintre instituțiile cu probleme la sediu este Agenția pentru Protecția Mediului, al cărei sediu este impropiu activității și se dorește extinderea lui, cu încă o clădire. „Pentru investiții, am primit, în 2007, 639.000 de lei, dintre care 264.000 de lei pentru sediu. Acum se lucreză la proiect”, a declarat Corina Pricope, directorul Agenției de Mediu. O altă instituție unde s-au făcut investiții puternice, pentru că s-au alocat și sume importante de bani a fost Direcția Sanitar-Venerinată și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău. „Am terminat tot, dotare și extindere clădire. Costurile s-au ridicat la 734.340 de lei. La sfîrșitul anului trecut a început proiectul de a avea în Bacău un laborator non-animal. Costul lui se ridică la 2,46 milioane de euro. Finațarea de 2 milioane de euro este prin programul SAPARD, iar 460 milioane de euro, de la Guvern”, a declarat Vasile Zaharia, directorul DSVSA Bacău. în impas au rămas însă Direcția de Cultură, care trebuie să predea sediul revendicat, precum și Inspecția Silvică, care stă cu chirie. Proprietarul clădirii a murit și acum se așteaptă decizia moștenitorilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.