Consiliul Național al Federației Sanitas, întrunit ieri la București, a decis să suspende din nou conflictul de muncă pînă la finele acestei luni. Conducerea Sanitas a ajuns la un acord cu Ministerul Sănătății în ceea ce privește soluționarea revendicărilor legate de creșterea salariilor și acordarea unor facilități cadrelor medicale. „Așteptăm acum ca acordul să fie transpus în Ordonanță de Guvern. Pînă pe 30 ianuarie trebuie organizată ședință de Guvern și aprobat proiectul, iar pînă la sfîrșitul lunii trebuie publicat în Monitorul Oficial pentru ca actul să aibă aplicabilitate începînd cu 1 ianuarie. Astflel, conflictul de muncă se suspendă pînă pe 31 ianuarie, cînd va fi o nouă ședință a Consiliului Național al Sanitas la care se va hotărî fie stingerea conflictului, fie declanșarea grevei generale în sistem”, spune Aurel Crețu, liderul local al Sanitas. Acordul semnat ieri prevede o creștere salarială de 11 procente în două tranșe – 6 la sută de la 1 ianuarie și 5 la sută de la 1 iulie, acordarea unui spor permanent de prevenție medicală în cuantum de 12 procente și a două prime de stabilitate, echivalentul unui salariu minim al funcției de încadrare (500 de lei pentru un asistent principal și circa 800 lei pentru un medic primar). Ministerul Sănătății a promis și o nouă grilă de salarizare, începînd cu 1 februarie, pentru personalul încadrat. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.