Puii de cățea
Vasile PRUTEANU
Dacă vrei să afli ce fel de „pui de cățea” ai fost în regimul comunist, cere-ți dosarul de la CNSAS. Asta numai dacă știi că ai fost anchetat de Securitate, arestat, urmărit, supravegheat, hărțuit. Altfel, dacă ne gîndim bine, nu era român care să nu înjure, periodic, partidul. Nu înseamnă că toți românii erau dezidenți sau luptători împotriva acestuia, chiar dacă Ceaușescu le repugna. Cu dosarul tău în față, vei vedea că ai o biografie pe care n-o cunoști. Nimic din ființa ta reală nu se găsește, în fond, între coperțile dosarului. Ești confruntat cu o colecție sordidă de abjecții, cu o antologie indezirabilă a mizeriei sufletești, cu caractere umane josnice. âți contempli biografia prin spectrul altora, prin gaura cheii și peste umărul securistului care te „monitoriza”. Nici una dintre turnătoriile conținute în dosar nu are acuratețe. Sînt informații adunate cu rea-credință de o poliție ilegitimă moralmente, fără scrupule în alegerea mijloacelor ei de lucru. Afli, de pildă, cît e imoral ești, cît și cu cine ai preacurvit, cît de bețiv ești, cît de dușmănos ai cîrtit împotriva democrației plenariste și ședințomane. Ce mai, „pui de cățea” care merită împușcat. Din 22 milioane de oameni, cam 3 milioane au dosare, în filele cărora abundă greșelile gramaticale, erorile de auz și de văz. Sînt pline de absurdități, inadvertențe și nonsensuri. Puneți-le, fraților, pe Internet și bîrfa se va răspîndi peste tot cu miros pestilențial de josnicie. Nu mă miră faptul că CNSAS a fost un eșec întins pe 18 ani, că dosarele au fost (cîte au fost) exploatate politic, că unele au fost abundent manipulate de cei ce au avut interesul și puterea să o facă. Și o fac și acum. în general, împotriva adversarilor politici, a intelectualilor de marcă. Adică, a „puilor de cățea”. Turnații și turnătorii sînt un joc de umbre. Puzderia de „surse” anonime livrau informații despre „obiectivul” X sau Y. Marin Sorescu e numitul „Soare”, Ștefan Augustin Doinaș e „Sandu”, Dan Voiculescu e „Felix”, Constantin Bălăceanu Stolnici e „Laurențiu”. Teroarea securistă recurgea, prostește și ironic, la ficțiune. Turnători sub parole inventate făceau rapoarte despre „obiective” cu nume fals, dar despre persoane foarte reale. Totul e străbătut de minciună, derizoriu, nesimțire și suferință. Găsim oameni supravegheați de un ochi care-i disprețuia. Mișcă asta sufletul cuiva? Doar pe al celor socotiți „pui de cățea”.
Publicarea documentelor în discuție e socotită ca „un pas înainte”. O fi, nu zic. Cu condiția ca acest pas să nu fie unul de atac strict la adresa adversarilor politici, iar al „tovarășilor” de drum să fie un pas înapoi. Adică, dosare pierdute, sau ținute sub obroc, care, în caz de nevoie, „pac cu ele la «Războiu»”. Dacă pînă acum am fost, în totalitate, materia primă a unui scenariu golănesc și grotesc, imaginat de proști și de canalii, măcar de acum înainte să fim scutiți de manipulări grosolane de dosare. Altfel nu ne putem vindeca și nici împăca fiecare cu sine însuși. Pentru asta avem nevoie de un CNSAS imparțial, depolitizat, de o lege constituțională cu prevederi care să nu poată fi manevrate după placul oricui ar accesa puterea. mparțial, depolitizat, de o lege constituțională cu prevederi care să nu poată fi manevrate după placul oricui ar
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.