în disperare de cauză, o mamă și copilul ei au cerut ajutorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău pentru că nu mai putea îndura bătălie soțului. Femeia are 30 de ani, este însărcinată și a plecat de acasă împreună cu băiețelul de 7 ani. Ei vin dintr-o comună învecinată și vor să-și păstreze anonimatul, pentru ca soțul bătăuș să nu vină după ei. „Cazul a intrat în atenția DGASPC – Centrul pentru Servicii de Intervenție în Regim de Urgență (CSIRU) prin intermediul liniei telefonice 983. Pe 5 februarie, tînăra F.D. anunța că este disperată, că nu mai poate suporta chinurile la care este supusă și că dacă nimeni nu o ajută își va pune capăt zilelor. Urmare a convorbirii telefonice purtate cu psihologii CSIRU, aceasta s-a liniștit și o echipă s-a deplasat la fața locului. La domiciliu, s-a constatat că femeia este abuzată fizic de soț, iar băiețelul este înspăimîntat de comportamentul tatălui. Deși așteapă un al doilea copil, tînăra mamă este hotărîtă să pună capăt căsniciei”, a declarat Alina Iftode, purtător de cuvînt la DGASPC. Chiar dacă au unde să locuiască, echipa CSIRU a hotărît preluarea celor doi pentru a fi ocrotiți în cadrul Centrului Maternal. „Mama și copiul ei vor beneficia de consiliere psihologică și juridică din partea DGASPC, astfel încît să depășească situația de criză și să devină independenți”, adaugă Iftode. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.