Doina TIMUȘ
Grupul de alpiniști profesioniști și amatori format din Mihai și Cătălina Albu, membrii fondatori ai clubului „Explorer” în Bacău, Claudia Szabo, membră a clubului, Lili Adochiței – reporter Deșteptarea, și Dan Duță – fotoreporter ProSport, a revenit de cîteva zile pe plaiurile băcăuane, după o expediție de 52 de zile în Anzii Cordilieri. Scopul expediției, care a început în Chile și a continuat în Argentina, a fost cucerirea vulcanilor Parinacota, Pomerape și Gualatire. Vremea neprielnică a împiedicat, însă, grupul să mai înainteze, de la altitudinea de 5.400 de metri, și a fost nevoit să coboare la Santiago și să facă cale întoarsă. Pentru ca expediția să nu fie un eșec, grupul și-a propus alte ținte și au stabilit premiere naționale prin cucerirea vîrfului Goane-Goane, de 5.100 de metri, și vf. Tres Cruces, la 6.629. Ținta finală a fost vîrful Aconcagua, care a ridicat mai multe probleme decît se așteptau alpiniștii. Din cauza neadaptării la climatul de pe munte, unde presiunea atmosferică este scăzută, Dan Duță a fost nevoit să renunțe și a revenit în țară mai devreme. Restul grupului a rămas să se lupte cu deșertul, încăpățînîndu-se să cucerească vîrful Aconcagua. Și-au petrecut ziua de Crăciun și noaptea de Revelion în cort. „De Crăciun a fost foarte cald, statul în cort este greu de suportat. Cîntecele lui Hrușcă au sunat foarte ciudat în deșert. într-o expediție de genul acesta trebuie să ai rabdare, determinare și mult noroc. Poate după ce uit toate momentele dificile și rămîn doar cu cele plăcute aș zice că m-aș mai încumeta la așa ceva”, a spus Lili Adochiței. Determinarea și efortul depuse le-au adus, însă, victoria. în zece zile, au cucerit vîrful Aconcagua, aflat la altitudinea de 6.962 de metri. „Cea mai mare realizare a unui grup de alpiniști plecați în expediție este ca toți membrii să se întoarcă cu bine acasă. Cînd se mai atinge și ținta, realizarea are un impact și mai mare”, a spus alpinistul profesionist Mihai Albu. în aprilie, pe Albu îl așteaptă o altă provocare. El va încerca să cucerească cel mai înalt punct de pe pămînt, vîrful Everest, de 8.848 metri, în Munții Himalaya.ii la climatul de pe munte, unde presiunea atmosferică este scăzută, Dan Duță a fost nevoit să renunțe și a revenit în țară m
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.