Visul kosovar, coșmar european

Ștefan RADU

Declararea unilaterală a independenței provinciei sîrbe Kosovo, chiar dacă era „o crimă anunțată”, părea irațională din perspectiva principiilor diplomației clasice. Iată însă că ni s-a demonstrat pentru a nu știu cîta oară în ultimul deceniu că principiile în baza cărora s-au format statele de pe bătrînul continent nu mai contează. Regulile și granițele se redefinesc în funcție de interesele absconse ale cîtorva mari puteri. Statele Unite s-au folosit de vreo doi, trei șefi de guverne din Uniunea Europeană pentru a impune un nou status quo în Serbia. Este curioasă atitudinea glumețului președinte francez. Oare chiar nu-și dă seama că gestul său politic radical va trezi speranțe (nebănuite pînă acum) în Corsica sau în zona bască din sud? Mi-aș dori să văd cum reacționează Marea Britanie la o declarație segregaționistă a Scoției… Doar graba Germaniei de a face sluj la solicitarea americanilor o pot înțelege: precedentul creat poate să readucă în discuție Alsacia franceză (deocamdată…).
Kosovo nu are o economie structurată, nu are instituții care să asigure stabilitatea socială și politică și nu a dat dovadă – pînă acum – că ar avea resursele de toleranță necesare asimilării enclavelor sîrbe. Bucuria kosovarilor manifestată duminică seara la Pristina a semănat mai mult cu extazul unui crunte beții. în săptămînile următoare va apărea mahmureala. Nu știu cîte guverne raționale vor recunoaște noua entitate statală. Ar fi a patra țară musulmană din Europa. Este teritoriul unde, în urmă cu șase, șapte ani, hălăduiau teroriștii din Orient numiți „luptători pentru libertatea albanezilor oprimați de sîrbi”. Americanilor le-a convenit pentru că aveau nevoie de o zonă în care să-și retragă bazele militare alungate de prin nordul Europei. Kosovo, devenind stat, s-a instalat în fruntea topurilor mondiale privind corupția, violența, traficul de arme și de carne vie, elemente ale haosului cotidian legiferat, acum, prin bunăvoința occidentalilor. Beția metaforică a oamenilor care au dansat pe străzi ascunde tragica situație în care se zbate o regiune din Balcani cu cea mai frămîntată istorie.
Pentru România, semnalul de la Pristina poate fi interpretat în fel și chip. Cîțiva activiști ai UDMR s-au grăbit să sărbătorească în stradă. De ce oare? Poate doar pentru că ne aflăm în preajma campaniei electorale… Sau poate li s-au trezit în suflete speranțe noi… Din punct de vedere oficial, ne aflăm într-o contradicție juridică. Dacă nu recunoaștem independența Kosovo, atunci militarii români aflați acolo în misiune trebuie urgent aduși acasă. Nu putem acționa împotriva voinței unui stat suveran precum Serbia și nici alături de partenerii din UE care susțin declarația de independență. Uniunea a anunțat trimiterea unui nou efectiv de 1.800 de militari. Președintele Băsescu cerea în urmă cu vreo trei săptămîni să ne alăturăm misiunii europene, însă numai cu acordul Consiliului de Securitate. Duminică noaptea, la cererea Rusiei, Consiliul a dezbătut situația creată, dar nu a ajuns la o decizie unică. Rușii vor ieși în cîștig oricare ar fi evoluția evenimentelor. Dacă ONU recunoaște Kosovo, atunci toate „republicile” disidente pro-ruse își vor declara independența. Conflictul balcanic se va extinde către Marea Caspică. Asemenea gesturi ferme vor face și alții. De exemplu, liniștea de-abia instaurată în Bosnia-Herțegovina se va pulveriza prin secesiunea Republicii Srbska… De ce se întîmplă toate acestea? Pentru că marile puteri nu mai au soluții politice, economice și democratice pentru ca propriile lor națiuni să trăiască în bunăstare. Știți alt motiv?gă bazele militare alungate de prin nordul Europe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!