Autoritățile locale care solicită avizul Guvernului pentru contractarea sau garantarea de împrumuturi vor fi obligate să prezinte și o estimare a bugetelor locale pe perioada de rambursare, iar comisia care aprobă împrumutul va evalua inclusiv efectul acestor credite asupra deficitului bugetar. Noile condiții au fost decise în această săptămînă de Guvern. „A fost introdusă obligativitatea unității administrativ-teritoriale, care solicită Comisiei autorizarea contractării / garantării unui împrumut, de a prezenta estimarea proiecției bugetelor locale pentru perioada serviciului datoriei publice locale prin utilizarea mediei execuției bugetului local pe ultimii trei ani, anteriori anului în care se solicită finanțarea rambursabilă, pentru eliminarea previziunilor exagerate la veniturile proprii ale bugetelor locale. Unitatea trebuie să prezinte și situația eșalonării pe ani a tragerilor din finanțarea rambursabilă pentru care se solicită rambursarea” – ne-a informat purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Adrian Anghel.
Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale va aproba eșalonarea pe ani a tragerilor din finanțările rambursabile contractate sau garantate de autoritățile locale, cu estimarea plăților anuale care urmează să fie efectuate. În cazul în care pe parcursul executării contractului / acordului de finanțare rambursabilă apar modificări în structura efectuării tragerilor față de cea autorizată, ordonatorul principal de credite are obligația de a le notifica imediat Comisiei, în vederea obținerii noii autorizări, prealabil reeșalonării tragerilor din finanțarea rambursabilă respectivă. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.