înalta Curte de Casație și Justiție – secția comercială a respins al treilea recurs formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS împotriva unei sentinței civile, din 2006, de această dată, a Curții de Apel Bacău – secția comercială și contencios administrativ într-un proces cu Societatea de Investiții Financiare Moldova Bacău. AVAS – a precizat Sorin Turtoescu, președintele SIF Moldova, într-o informare trimisă Bursei de Vaori. AVAS a solicitat, în anul 2006, printr-o cerere adresată Curții de Apel Bacău, obligarea Societății de Investiții Financiare Moldova Bacău la plata sumei de 450.000 de dolari decurgînd dintr-un bilet la ordin pe care apărea mențiunea avalizării de fostul Fond al Proprietății Private II Moldova. Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea AVAS, iar decizia secției comerciale a înaltei Curți de Casație și Justiție este irevocabilă. Cu cîteva zile în urmă a fost respins un recurs într-un proces a cărei miză era suma de 250.000 de dolari, precum și un al doilea cu o miză de 640.000 de dolari. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.