Anul acesta s-a tras linie si s-a constatat ca procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat este mai mic decit cel de anul trecut. Daca mai adaugam faptul ca toata tara a racnit ca din gura de sarpe ca anul acesta s-a copiat pe rupte, avem o concluzie tare interesanta: desi au copiat, elevii au copiat prost.
Cea mai facila interpretare este sa spunem ca au fost atit de prosti incit habar nu au avut ce trebuie sa copieze. E vina lor ca au copiat? Si da, si nu. Da, pentru ca au preferat, in loc sa invete, sa stea cu burta pe carte, sa-si faca diferite sisteme de copiat.
Dar de ce au preferat sa copie in loc sa invete? Oare raspunsul nu rezida in faptul ca raspunsurile pentru examen le-au fost servite din timp de chiar Ministerul Educatiei? Ca s-a mers pe un sistem in care li s-a livrat elevilor niste texte ce trebuiau invatate pe de rost pentru a putea fi reproduse intocmai la examen?
De ani buni, scoala româneasca merge din experiment in experiment si se indeparteaza tot mai mult de scopul sau si anume de a pregati tinerii pentru viata. Subiectele de la Bac nu pun la incercare creierul candidatului, ci doar zona din organ aferenta memoriei. Si dupa examen urmeaza faza spalarii organului, in care adolescentul se chinuie sa uite tot ce a invatat.
Drept este ca la unii chinul nu e asa mare…
Lasă un răspuns