Deputatul PSD de Bacău, Adrian Popa, a adresat o interpelare ministrului Sănătății, solicitând ca viitoarea reformă privind distribuirea paturilor de spitalizare să nu afecteze regiunile deja deficitare din România, în special regiunea Nord-Est și județul Bacău.
Parlamentarul susține că reforma sistemului sanitar trebuie să urmărească reducerea ineficiențelor administrative și financiare, fără a limita accesul populației la servicii medicale și tratament.
„Consider că reforma sistemului sanitar trebuie să reducă ineficiențele, nu accesul oamenilor la tratament, iar regiunile mai puțin dezvoltate trebuie sprijinite, nu vulnerabilizate suplimentar”, a transmis deputatul băcăuan.
În interpelarea adresată Ministerului Sănătății, acesta cere ca ordinul de ministru care va sta la baza distribuirii paturilor pe regiuni să fie elaborat „cu maximă seriozitate” și să țină cont de nevoia menținerii capacității de spitalizare continuă în Moldova și în județul Bacău.
Deputatul PSD solicită clarificări privind criteriile care vor sta la baza eventualei reduceri a numărului de paturi și modul în care autoritățile vor ține cont de diferențele existente între regiunile țării.
Printre întrebările adresate ministrului Sănătății se numără:
- ce criterii concrete vor fi folosite pentru repartizarea și reducerea paturilor de spitalizare continuă;
- cum va fi luat în calcul dezechilibrul dintre regiuni în privința numărului de paturi raportat la populație;
- dacă regiunile deficitare, precum Nord-Estul, vor fi protejate de reduceri suplimentare;
- și dacă formula de finanțare a spitalelor va exclude mecanismele care penalizează unitățile sanitare exclusiv în funcție de numărul de paturi.
Potrivit deputatului băcăuan, o eventuală reducere a capacității de spitalizare în Moldova ar putea accentua problemele deja existente din sistemul sanitar regional și ar afecta accesul pacienților la servicii medicale esențiale.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.