Suspendarea unor zboruri operate de Aeroitalia de pe aeroportul din Bacău vine într-un moment sensibil pentru piața aviatică, marcat de temeri tot mai mari privind criza combustibilului pentru avioane și explozia prețurilor la kerosen. În acest context, DAN AIR, cel mai mare operator de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, spune că încearcă să evite anulările, dar admite că situația poate deveni complicată în lunile următoare.
Compania susține că „nu își propune să anuleze zboruri”, însă recunoaște că volatilitatea pieței de carburanți a schimbat complet regulile jocului în aviație. Reprezentanții DAN AIR afirmă că prețul combustibilului a crescut cu peste 130%, iar dacă situația se va agrava, operatorul ar putea ajunge să comaseze unele curse sau să le reprogrameze pentru alte zile.
„Anularea unor zboruri nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru a gestiona impactul financiar negativ semnificativ”, a declarat pentru Ziarul de Bacău Matt Ian David, CEO al companiei, care precizează totuși că astfel de măsuri ar urma să fie luate doar „în mod excepțional”.
Compania spune că nu deține rezerve proprii de combustibil, explicând că infrastructura necesară pentru stocare este extrem de complexă și accesibilă doar marilor distribuitori. DAN AIR invocă însă declarațiile autorităților române, potrivit cărora combustibilul JET A-1 utilizat în România este produs local, ceea ce ar trebui să reducă riscul unor probleme majore de aprovizionare. Chiar și așa, prețurile rămân influențate direct de piața internațională și de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu.
Primele măsuri au fost deja luate. DAN AIR a decis să amâne lansarea unor rute noi, programate inițial pentru 1 aprilie, până pe 14 iunie. Compania spune că această decizie a fost necesară pentru a limita impactul economic provocat de criza combustibilului.
În prezent, operatorul afirmă că și-a „optimizat programul de zbor” și că nu consideră necesară o reducere suplimentară a curselor. O nouă analiză a situației va fi făcută spre finalul lunii mai.
Pentru aeroportul din Bacău, declarațiile sunt importante în contextul în care DAN AIR a devenit principalul operator aerian după retragerile și reducerile operate de alte companii. Problemele generate de piața carburanților pot afecta direct traficul de pasageri și activitatea aeroportului, mai ales într-o perioadă în care compania anunță extinderea rețelei de destinații.
Din Bacău, DAN AIR spune că va continua lansarea unor curse noi către Larnaca, Paris, Treviso, Madrid și Valencia. Compania recomandă pasagerilor să își cumpere biletele din timp, pentru a evita eventualele scumpiri generate de evoluția crizei internaționale.

Cresterea cu 130 % inseamna ca daca aveai – presupunem – un pret de 2 euro litrul de kerosen, acum este 4 euro si 60.
Ceea ce nu e adevarat. Cresterea a fost de 30 la suta.
Greu la deal cu boii mici.
personal as inchide aeroportul din Bacau ..genereaza doar pierderi….
Si sa ramana un moldovean harnic pe drumuri?
Eu nu pot crede ca o companie ca dan air functioneaza.De ce sa ne mai cumparam bilete daca anularile sunt inevitabile?