Un grav accident de circulație, în urma căruia au rezultat 5 victime, a avut loc în cursul acestei seri în localitatea Helegiu. Potrivit ISU Bacău, un autoturism s-a răsturnat pe carosabil.
La fața locului au acționat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD EPA (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare – Echipaj de Prim Ajutor) și un echipaj SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean), fiind ulterior solicitat și ATPVM (Autospecială pentru Transport Personal și Victime Multiple) din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
În urma evenimentului au rezultat cinci victime, respectiv: doi băieți cu vârste de aproximativ 14 și 16 ani, două tinere în vârstă de aproximativ 18 și 20 de ani și un bărbat în vârstă de aproximativ 22 de ani.
Toți cei răniți erau conștienți, cu diverse traumatisme. Acestora li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost transportați la spital de echipajele SMURD și ATPVM.
Pompierii au asigurat, de asemenea, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.