Ziua copilului s-a facut simtita si in Penitenciarul din Bacau. Opt minori care isi ispasesc acolo pedepsele au efectuat o vizită la Mănăstirea Ciolpani din judeţul Bacău. Manifestarea a facut parte din orarul special de 1 iunie, elaborat de Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială , sub îndrumarea preotului unităţii , Balan Octavian. A fost aleasă această locaţie datorită frumuseţii plaiurilor pe care se află, a arhitecturii ingenioase a bisericii din lemn, dar şi datorită istoriei frumoase aşternute peste această mănăstire. Persoanele private de libertate au avut ocazia să vadă un monument de arhitectura într-un cadru natural deosebit de frumos, cum este această mănăstire de maici datata din sec. XII-lea, situata în apropierea oraşului Buhuşi. Mănăstirea adăposteşte o parte din Sfintele Moaşte ale Sfântului mucenic Emilian de la Durostorum, purtind şi hramul acestuia. (O.P.)
Minori din Penitenciar, la Manastirea Ciolpani
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.