• patronul barului spune că nu-i nimic rău, fiindcă enoriașii vin la el să se răcorească după slujbă
Locuitorii cartierului Cornișa s-au obișnuit deja cu prietenia bizară dintre adepții Evangheliei și cei ai lui Bachus. Acest lucru este cu putință deoarece o parcelă de pămînt a fost împărțită în două, frățește, de creștinii evangheliști și de amatorii de senzații bahice.
Barul care se află în aproprierea bisericii se numește Vinograd – BAC SRL și-i aparține lui Lucian Coliban. Acesta a fost unul dintre primii oameni din Bacău care, în 1990, s-a hotărât să își ia destinele în mîini și să își deschidă propria afacere. Cum în proximitatea zonei din Cornișa pe care o concesionase de la Primărie nu existau multe restaurante, omul a decis că cea mai potrivită opțiune ar fi un bar cu prețuri mici, pentru oamenii din zonă. Cîrciuma, cunoscută în cartier și cu denumirea de „La Ureche”, s-a dovedit profitabilă, însă, după ceva timp, terenul concesionat de la Primărie a fost revendicat de o familie. Respectivii l-au cîștigat și l-au subînchiriat unei organizații religioase denumită „Creștinii după Evanghelie”. Aceștia au construit, pe cealaltă jumătate de teren rămasă, o biserică. Așa au ajuns să se învecineze crîșma și casa de rugăciuni.
„Încercăm să ne împăcăm în condiții normale și, pînă la urmă, îmi convine și mie și lor, pentru că după slujbă vin să se răcorească la mine cu cîteva pahare de vin”, ne-a declarat patronul cîrciumei. Nici locuitorii din zonă nu par prea dearanjați de asocierea ciudată.
Cînd am părăsit locul cu pricina doi indivizi, aflați vizibil sub influența lui Bachus, negociau în fața casei de rugăciuni „să facă o jumiță bara-bara la Ureche”, referindu-se la o sticlă de votcă pe care intenționau să o consume în mod egal, să intre la slujba care începuse de cîteva minute, sau să mai meargă cîțiva pași pînă la «Ciocan’s Beer», altă cîrciumă din zonă. (Olimpia FILIP)
Lasă un răspuns