• Schimbarea la față a Domnului
Domnul nostru Iisus Hristos, dialogînd cu Sfinții Apostoli despre jertfa Sa pentru mîntuirea oamenilor, le-a dat porunci pe care trebuiau să le îndeplinească. Voind să-i încredințeze pe mesagerii Săi și cu văzul, dorind să le arate slava Tatălui (Matei 16, 27) a făptuit minunea Schimbării la Față. După ce a vorbit despre iad și Împărăția cerurilor ce se apropiase, iată ce a săvîrșit Mîntuitorul:
„Și după șase zile a luat pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele lui”, pe care avea să-i convingă în credința lor.
Luînd, deci, pe trei dintre Apostoli, i-a „suit pe un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).
Sfîntul Ioan Gură de Aur, explicînd de ce Domnul a decis să ia cu Sine numai pe cei trei Apostoli, zice: „Aceștia depășeau pe ceilalți: Petru – prin aceea că-L iubea foarte mult pe Domnul, Ioan prin aceea că era iubit de Hristos, iar Iacov prin răspunsul pe care l-a dat Domnul împreună cu fratele lui zicînd: putem să bem paharul!” (Matei 20, 22) ; „dar nu numai prin acest răspuns, ci prin faptele sale” (Fapte 12,1); (Omilie la strălucitorul praznic al Schimbării la Față (p. 6, LVIII, col. 549; vezi și Mitropolia Olteniei, 1967, nr. 7-8, p. 644, trad. Pr. D. Fecioru).
Care sînt semnificațiile Schimbării la Față a Mîntuitorului Iisus Hristos? În momentul transfigurării Sale, Hristos descoperă celor trei ucenici slava Sa dumnezeiască. Aceiași ucenici care îl urmaseră pretutindeni pentru a-I asculta cuvîntul și pentru a-I vedea faptele minunate sînt uluiți de strălucirea firii Sale divine, care întrece orice gînd și orice cuvînt. Pe baza mărturiei celor trei Apostoli, Biserica drept-măritoare a învățat că Hristos este Dumnezeu-Omul, adică Dumnezeu adevărat și Om adevărat, asemenea nouă, afară de păcat ( Mărturisirea Ortodoxă 1, 38, 42). Este Fiul și Cuvîntul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, iar mai pe urmă, la plinirea vremii, întrupat și făcut om, cu puterea Duhului Sfînt „…și din Fecioara Maria și s-a făcut om” ( art. III din Simbolul Niceoconstantinopolitan).
De multe ori, Mîntuitorul Și-a atribuit aceeași lucrare cu Tatăl (Ioan 21, 17). Cunoștea că auditorul Său nu pătrunsese taina Întrupării și, prin urmare, a voit să îi convingă că El are în Sine firea celui ce I-a dat naștere.
Adevărul despre cele două firi în Persoana lui Hristos a fost susținut, cu toată tăria, de Sfinții Părinți, împotriva ereziilor hristologice. Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: S-a făcut Ipostas al trupului pe care l-a luat și, prin această taină nouă făcîndu-Se cu adevărat întreg om, în chip neschimbat a fost același Ipostas al celor două firi, al celei necreate și al celei create, nepătimitoare, primind fără nici o lipsă toate rațiunile noastre al căror Ipostas era” (Ambigua, trad. rom. p. 47).
Evident, Iisus Hristos este Fiul Tatălui de aceeași ființă și slavă cu El. Cunoaștem că Fiul lui Dumnezeu are ca proprietate personală nașterea din veci din Tatăl. Spune psalmistul: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut (Ps. 2,7). Sfîntul Ioan, fiul lui Zevedeu, spune că Domnul este „Unul Născut, care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii” (Ev. Ioan 1,14). Logosul Și-a primit ființa de la Tatăl: „Din pîntece mai înainte de luceafăr Te-am născut ” (Ps. 109, 3). Nu primește doar o parte din ființa Tatălui, cum este nașterea biologică a oamenilor, ci o primește integrală, fără ca Tatăl să fie lipsit de ceva din ființa Sa prin această comunicare din veci. Așadar, Tatăl naște din veșnicie pe Fiul Său, de o ființă cu el, cum afirmă Sfîntul Ioan Damaschin: „Dumnezeu nu s-ar mai putea numi Tată fără Fiu” (Dogmatica Sf. Ioan Damaschin, trad. rom., ediția I, p.3). Tot Damaschin spune: „După cum focul există, deodată cu lumina din el, și nu este mai întîi focul și apoi lumina, ci deodată, și după cum lumina se naște totdeauna din foc și este totdeauna în el fără să se despartă deloc de El, ci este pururi cu El. Dar cu toate că lumina se naște în chip nedespărțit de foc și rămîne totdeauna cu el, totuși nu are nici un ipostas propriu de ipostasul focului, deoarece lumina e o calitate naturală a focului. Fiul, Unul Născut din Tatăl în chip nedespărțit și neîndepărtat și rămîne pururi în El, totuși are un Ipostas (persoană) deosebit de Ipostasul Tatălui” (op. cit. p. 43).
Minunata revelație a Schimbării la Față semnifică adevărul Mîntuitorului Iisus Hristos, fiind de o ființă cu Dumnezeu Tatăl, are aceași slavă cu Părintele tuturor (Iacov, 1, 17). Sîntem convinși de aceasta încă din grădina Ghetsimani, cînd Fiul S-a rugat Tatălui pentru Sine, pentru Apostoli și pentru toți fiii Bisericii: „Și acum, preaslăvește-Mă, Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava, pe care am avut-o la Tine Însuți mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17, 5).
Prin venirea Sa în lume Hristos – Fiul lui Dumnezeu, a arătat că îndeplinește voința Tatălui pentru mîntuirea oamenilor. Împărtășind iubirea Tatălui creției Sale a dat dovadă de ascultare și smerenie. De aceea, Dumnezeu Tatăl L-a preaslăvit și a glăsuit la Botez: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei, 3, 17), poruncindu-ne la Transfigurare: ” pe Acesta ascultați-L” (Matei 17,5). Adică, pe baza consubstanțialitații divine trinitare.
Pr. dr. Constantin Leonte Constantin
Lasă un răspuns