Deputatul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău, lansează acuzații dure la adresa administrației municipale conduse de Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu (USR) și a viceprimarului Dragoș Ștefan (AUR), în contextul începerii noului an școlar. Liberalul critică modul în care a fost amenajată curtea Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”, unde ar urma să fie relocate trei clase de grădiniță de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”.
Fechet susține că lucrările executate în curtea liceului ridică semne de întrebare și reclamă lipsa unor informații privind justificarea, costurile și executantul acestora.
„O TARLA este cadoul pe care binomul alcătuit din primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu (USR) și viceprimarul Dragoș Ștefan (AUR) îl oferă la începerea anului școlar, în centrul orașului Bacău, copiilor mutați de la Școala Gimnazială «Alexandru Ioan Cuza»”, afirmă deputatul.
Potrivit lui Mircea Fechet, mutarea cursurilor ar fi trebuit să fie făcută astfel încât procesul educațional să fie cât mai puțin afectat. Liberalul susține că, în situația actuală, există posibilitatea ca lucrările de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” să nu înceapă nici în primul semestru.
„Foarte probabil, la cum arată situația azi, un semestru nu va începe nimic în teren la Școala Gimnazială «Alexandru Ioan Cuza», deci haosul trăit de peste 1.000 copii, cadre didactice și părinți putea fi evitat”, susține Fechet.
Critici privind lucrările din curtea Liceului „Anghel Saligny”
Deputatul PNL contestă și necesitatea lucrărilor realizate la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, unde, conform informațiilor publice invocate de acesta, ar urma să fie găzduite trei clase de grădiniță.
Fechet afirmă că respectivele spații au fost folosite și în anul școlar precedent pentru copii și pune sub semnul întrebării necesitatea intervențiilor efectuate acum.
„S-a spart jumătate de curte asfaltată, deși asfaltul e identic și pe cealaltă jumătate, s-a spart betonul să se toarne alt beton, ca să avem azi beton peste beton, asfalt peste beton, asfalt peste asfalt, pavele peste beton și, cireașa de pe tort, bălți pe pământ”, reclamă parlamentarul băcăuan.
Acesta mai susține că la intrarea în zona de lucrări nu ar exista un panou de informare și că nu sunt cunoscute public, în opinia sa, justificarea intervenției, costurile sau persoanele care au decis efectuarea lucrărilor.
Fechet ridică și problema modului în care s-ar fi desfășurat lucrările, afirmând că muncitorii nu ar fi purtat echipamente de protecție și nici elemente de identificare a prestatorului.
PNL cere verificarea lucrărilor
În urma situației reclamate, Mircea Fechet spune că le-a cerut consilierilor locali ai PNL să verifice documentele și modul în care au fost realizate lucrările.
„Le-am cerut consilierilor locali ai PNL să ia urmele acestei situații, de la justificarea lucrărilor în detaliu, la efectuarea lor, la ce s-a pus în teren, la justificarea urgenței și a costurilor, cine ce a semnat”, afirmă deputatul.
Liberalul consideră că trebuie clarificat dacă intervențiile au fost într-adevăr necesare și urgente și cine a decis și aprobat lucrările.
Fechet își încheie mesajul cu o nouă ironie la adresa administrației locale: „Dacă primarul Viziteu (USR) și viceprimarul Dragoș Ștefan (AUR) au ceva de denunțat unul față de altul, acum e momentul”.
Acuzațiile deputatului Mircea Fechet reprezintă, în acest moment, poziția politică a PNL Bacău. Pentru o imagine completă asupra situației sunt necesare și explicațiile Primăriei Bacău, precum și documentele privind lucrările, valoarea acestora, procedura prin care au fost contractate și justificarea intervențiilor.
Reamintim, Primăria a alocat în luna iulie 2026 un milion de lei pentru mutarea elevilor de la „A.I. Cuza” și „Ferdinand” în spațiile unde vor învăța pentru următorii 3 ani (detalii AICI).

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.
Comentariile sunt închise pentru acest articol.