Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, a fost ridicat luni dimineață de procurorii DIICOT, în cadrul unui dosar în care anchetatorii investighează o presupusă înșelăciune de peste 1 milion de euro. În același dosar este vizat și omul de afaceri Ionel Rusen.
Georgescu ar fi fost ridicat din trafic, în Otopeni, în timp ce se îndrepta spre sala de sport și bazinul de înot. Ulterior, acesta a revenit la locuința sa din Mogoșoaia, unde procurorii desfășoară percheziții.
Anchetatorii efectuează luni dimineață percheziții în cinci locații din București, Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.
DIICOT: trei persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat
Potrivit comunicatului DIICOT, ancheta vizează trei persoane – doi cetățeni români, de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, în vârstă de 56 de ani – despre care procurorii susțin că ar fi constituit un grup infracțional organizat.
Anchetatorii afirmă că gruparea ar fi acționat coordonat, sub autoritatea unui lider în vârstă de 64 de ani, în special în România, dar și în Marea Britanie, cu scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste.
„Liderul le-a atribuit celorlalți doi membri rolurile clare în cadrul mecanismului infracţional pus la cale, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești”, se arată în comunicatul DIICOT.
Procurorii susțin că membrii grupării ar fi indus și menținut în eroare oameni de afaceri români, cărora le-ar fi prezentat posibilitatea obținerii unor finanțări de la instituții bancare din străinătate.
În schimb, persoanele interesate de finanțare trebuiau să depună garanții bănești.
Peste 1 milion de euro, transferați de o victimă
Potrivit DIICOT, mecanismul investigat ar fi fost pus în aplicare începând din septembrie 2021.
În cadrul unor întâlniri desfășurate în București și județul Argeș, iar ulterior în Marea Britanie, susțin procurorii, membrii grupării ar fi indus în eroare o persoană, căreia i-ar fi spus că poate obține o finanțare de 6 milioane de euro de la o instituție bancară.
Pentru accesarea finanțării ar fi fost solicitată o garanție financiară.
„În aceste condiții, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 euro”, precizează DIICOT.
Vom reveni.

Atât pot și organele de anchetă!
După vreo 37 de ani (vezi dosarul loviliției(„revoluției”)) ne va spune un nene fost procuror șef în instrumentarea acestui dosar (pensionar de la 38 de ani-vârsta-)”adevărul ”
Credeam și eu odată în adevăr și dreptate…anii care au trecut nu au ajutat!