Proiectul „centurii urbane” care ar urma să lege zona străzii Depoului de cartierul Gherăiești și comuna Mărgineni este în continuare fără finanțare. Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a declarat, într-o transmisiune live pe Facebook, că proiectul ar fi fost realizat, iar valoarea investiției ar depăși 200 de milioane de lei.

Întrebat despre stadiul investiției, edilul Bacăului a precizat că, în acest moment, problema principală este identificarea sursei de finanțare. Potrivit acestuia, administrația locală speră ca viitorul Guvern să sprijine financiar proiectul.
„Centura urbană” este un proiect discutat de administrațiile din Bacău și Mărgineni de mai mulți ani. În 2022, Consiliul Local Bacău a aprobat asocierea cu comuna Mărgineni pentru realizarea obiectivului, care urma să lege strada Depoului de cartierul Gherăiești și, mai departe, rețeaua rutieră din comuna Mărgineni. La acel moment, Primăria Bacău anunța intenția de a obține finanțare prin Programul Operațional Regional 2021–2027.
Necesitatea investiției a fost justificată prin faptul că actuala șosea de centură nu închide complet inelul rutier în partea de vest. Potrivit documentației prezentate atunci de municipalitate, traficul ridicat de pe străzile Arcadie Șeptilici, DN2G și DJ119B generează probleme de circulație, iar noua arteră ar trebui să asigure o legătură suplimentară între municipiul Bacău și comuna Mărgineni.
Acum, după mai bine de patru ani de la aprobarea asocierii, proiectul a ajuns în etapa în care administrația locală spune că are proiectul realizat, însă nu are încă banii necesari pentru execuție.
Valoarea investiției este estimată, potrivit declarației primarului Viziteu, la peste 200 de milioane de lei.
Daca acest proiect se va derula precum cel cu Parcul Cancicov, mai bine, NU!